Sunt cel din urmă Prometeu
Abandonat pe-o rece stâncă
Nici fir de iarbă şi nici zeu,
Doar cel ce-a încălcat poruncă.
Şi-n zeci de lanţuri m-au legat
Ca să plătesc o veşnicie
Că-n ceas de taină am cutezat,
Să-mi fac din foc împărăţie.
Şi-n loc să ard în vâlvătăi
Şi stele să aprind în noapte,
Eu mă topesc în ochii tăi,
Sperând să te aduc aproape.
Din mine rupe timpu-ncet
Când anotimpuri şi când zile
Şi de-am trăit ceva concret,
N-am încălcat a legii fire.
Ca cel din urmă Prometeu
Te rog, cu ultima suflare,
Să porţi cu tine focul meu
Şi să-i găseşti o întrupare.
Şi de vei trece întâmplător
Pe lângă stânca-nsângerată,
Să nu rămâi contemplator,
Şi-n trupul timpului să-nfigi săgeată.
Luiza-Adriana Grama
-->
Comentarii