UN ALBUM DE SUFLET
Sub crengile grele de flori,
Acum în miez de primăvară,
Pe-o bancă stau de-atâtea ori
Cu un album, a câta oară?!
Nu număr ore, zile, luni;
E o durere ce mă cheamă
Într-o iubire de străbuni,
De frați, te tată și de mamă.
Iau fiecare poză-n parte;
Sunt reci și totuși par că-s vii...
Dau filă după filă la o parte
Printre suspine-năbușite, mii.
Pe-o filă-ngălbenită, negreșit,
Fără de chip de om sau înger,
Privirea uluită s-a sfârșit
Ca o lumină dintr-un arc de fulger.
A fost, consider, Mama lipsă;
Că dintr-o atmosferă roză
Figura-i blândă a fost prinsă,
Pe fila-ngălbenită – poză !
Am pus albumul căpătâi.
Mama mult m-a liniștit,
Că vreme am s-o tot mângâi
Pe foaia care-a-ngălbenit.
Ion Părăianu
-->
Comentarii
Amintiri, amintiri, amintiri... Şi totuşi emană atâta bucurie că parcă a evadat în versurile poetului... Felicitări!
Lecturat cu placere. Frumos!