Anei
Din viața mea n-a prea rămas nimic,
Iar sufletul mi-e sterp și găunos;
Pe-această lume omul este mic,
Înțelegând târziu ce e frumos
Când vom muri, nimica nu mai este,
Se zice că vom trece nouă porți;
Aș vrea să șiți că totu-i o poveste...
Cine-a murit, noi îi numim doar morți
Acum m-ascund sub mantia tristeții
Că altceva habar n-am ce să fac;
Aștept să vină zorii dimineții...
Topit de dor, nu pot să mă refac
Un alt poem îți scriu de pe verandă,
Nici nu mai știu al câtelea o fi!
Mirosul fin al florii de lavandă,
Mă duce iar în vremi de bucurii
Aș vrea să știi, avem aceleași căi,
Mă simt pătruns de multă suferință;
Îmi este dor mereu de ochii tăi
Și vreau să înțelegi a mea căință
-->
Comentarii