Pe o aceeaşi bancă,
într-un acelaşi parc,
un cerşetor citea
mereu, aceeaşi carte… aştepta
ziua în care, din senin, un vifor
să-l poarte către mare
-galop de val,
galop de vânt-;
acolo,
printre cai de mare şi corali
este un templu fără zei, cu poarta larg deschisă
pentru cei trişti şi singuri, care au
drept singură avere, o carte
-nu contează care-.
Un clopot răguşit,
lipsit de rost, continuă să anunţe
alunecările-n adânc,
printre culori şi peşti
şi nuferi stranii
ai unui “ev aprins”
în focuri reci.
Acolo, cerşetorii,
marinarii,
aventurierii, toţi căutatorii
aşteapta în tăcere
să renască,
spre a citi, mereu,
aceeaşi carte!
-->
Comentarii