Un cuţit înfipt până la prăsele-n pământ
stă în poziţie de drepţi în faţa casei
ca niciun trăznet să nu vină prin preajmă,
era semnificaţia pe care nu o ştiam,
musafirii îl priveau şi nu spuneau nimic,
de eram mirat şi confuz.
Dincolo de înţelegere se întinde lacoma nepăsare
ca un deşert,
taina ce înseninează chipul femeii
se vântură prin timp precum firul de nisip
pe obrazul alb pe care se preling lacrimile
de durere
şi apare semnul de trăire, înainte de toate
a setei de frumos
care o înrobeşte-n iubire.
Cutitul nu-şi mai înţelege menirea
se şterge pe lamă de sânge
şi cu taişul strălucitor
înfipt de ea-n pamânt
spintecă fulgerul.
-->
Comentarii
fulger si cutit, taie cu stralucirea menirea cuvantului...