Un desen șchiop pe haina cuvintelor

Un desen șchiop pe haina cuvintelor

 

Protestul silabelor reci

Se-aude pe oriunde treci:

Nu ne mai strângem în brațe!

Cuvintele-or să ne-nhațe...              

 

Mi-acopăr fața cu verbe,

Desprinse din trei proverbe.                       

N-am timp de stat la semafor

Alerg precum un butafor

 

Ce mută tabloul în stradă

Dar nu-și dorește-o paradă,

Ci schele-n fațada vieții,

Iubire-n vârful săgeții.

 

Să dorm, căci gândurile tac?

Nu vreau, nu pot să stau opac!

Îmi plimb zâmbetul în iarbă,

Mesaju-ncepe să fiarbă

 

În oala destinului crud.

Empatic m-agit, aplaud

Secunda croită-n cuvânt.

Rup din petale până când

 

Schița ascunsă-n cuvinte

Începe să se prezinte:

Afirm încurcată că sunt

Un simplu și dulce-amănunt.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Îți mulțumesc, dragă Aurelia.

Acest răspuns a fost șters.
-->