un divorţ, un început de drum

[Viorel Gongu]

-E noapte şi chiar voiam sa te caut.
-De ce?
-Pe săptămâna viitoare George va veni în ţară pentru nişte "clarificări imobiliare"
-Tu nu vii cu el?
-Nu, nu pot dar te rog, poţi să-l găzduieşti câteva zile?
-Sigur! Ce întrebare mai e şi asta? Să vină!
Cârcotaşa din mine s-a întrebat de ce nu se cazează la mama lui dar...e ginerele meu, nu? Măcar pentru câteva zile nu voi mai fi singură.
JOI dimineaţa. Foarte dimineaţă.
Mă trezisem. A sunat telefonul, dar nu al meu. Melodia STAND BY ME este pe telefonul lui Mihai ca şi pe a lui George. Ezit şi nici nu cunosc numărul. Nu se cade să răspund dar este, poate, vreo urgenţă.
Nici nu e "afişat"...dar poate e o greşeală..
-Alo!, aud în telefon o voce feminină.
-Da! Bună ziua, zic cu un oarecare reproş în glas.
-Sunteţi ...doamna....Mihai?
Sunt un pic încurcată:
-Da, oarecum.
-Sanda e numele meu. Sunt o prietenă a lui Mihai.
-Şi? întreb agresiv. Deja mă încerca o părere de rău că am răspuns. În fond nu era treaba mea să vorbesc cu"prietenele"lui.
-Am mare nevoie de ajutor şi l-am sunat pe Mihai...dar poate...
"Prietenii prietenilor noştrii sunt prietenii noştrii " ar zice el...
-Cu ce vă pot ajuta?- redevin concesivă.
Stabilim o întâlnire la ea acasă. Mi-a spus că e bolnavă şi că nu poate ieşi din casă. Stabilim pe mâine. Nu am nici o "chemare" să merg la muncă, aşa că îmi iau un medical şi mă voi duce de luni. Adevărul e că nu sunt prea relaxată psihic. El este plecat, Costel la poliţie şi, colac peste pupăză, mă voi întâlni şi cu o prietenă a lui. Curiozitatea a ucis pisica dar nu am să mor dacă o văd pe "duduia".
VINERI
Sunt în Militari şi nu găsesc loc de parcare. Am identificat "locaţia" relativ uşor dar am găsit parcare la noroc. Un opel dorea să iasă, aşa că am frânat făcându-i loc, cu intenţia să-i iau parcarea.Ce aiurea! Mă întâlnesc cu o prietenă de a lui. Ce "prietenie" o fi şi asta? Cine e duduia? Sunt contrariată dar şi curioasă. Cobor din lift.Urmez cu exactitate "paşii"...: uşa cu "SANDA".Sun. Aud un lătrat sonor şi puternic apoi, între pauze, aud mişcare în spatele vizorului.
"mă studiază?"
Aud o voce delicata:
-Doamna Dalia?
Înclin capul fără să răspund ca să ştie că am simţit-o. Ce ciudat şi neplăcut este să ştii că dincolo de uşă te studiază cineva iar tu nu ai posibilitatea să vezi decăt o lentilă meschină de vizor, care la apropierea ochiului scrutător a devenit negricioasă.
Uşa se deschide lent şi văd o femeie plinuţă, cu un ten invadat de coşuri, din care se detaşează doi ochi de un albastru curat, ireal aproape.
"o avea lentile de contact colorate?"
-Poftiţi!
Intru şi scot din geantă un pachet de cafea şi o sticlă de suc natural, de portocale.
-Mă scuzati! O clipă, să pun de cafea, zice şi se strecoară în bucătărie. Câinele, un lup superb, mă priveşte atent. De parcă avea un ochi şi în cameră, doamna zice:
-Nu muşcă. Vă rog lăsaţi-l să vă miroasă.
Mă aşez comod pe un fotoliu. Calculatorul e pe "mess" şi Mihai este printre primii pe lista de "prieteni".
Revine rapid doamna, cu o ceaşcă de cafea(numai o ceaşcă? îmi zic) şi două pahare cu suc. Rămân în aşteptare...
Vorbim despre vreme, despre criză dar amândouă abandonăm rapid convenienţele. Îşi pune ochelarii şi mă priveşte direct,scrutător, dar nederanjant.
-Nu vă temeţi. Nu sunt o alternativă. Suntem prieteni de patruzeci de ani sau chiar mai mulţi.
Tac în continuare. Nu m-a liniştit introducera şi continui să o privesc întrebătoare.
-Câteva cuvinte, inainte de a continua discuţia: sunt bolnavă de SIDA, cunosc şi aplic riguros măsurile de protecţie pentru mine şi pentru cei din jur. Dacă aveţi vreo rezervă, ne oprim aici.
Tonul acesta rece şi didactic mă face să cred că dealungul vremii a avut suficiente surprize la comunicarea numelui bolii către cei din preajmă şi a suferit suficiente şocuri.
A căpătat un oarecare ascendent asupra mea. Am citit şi am aflat atâtea despre această boală încât nu trebuia să mă tem dar era primul om care îl vedeam în faţă, cu această afecţiune. Era senină, netemătoare, poate doar o umbră de tristeţe se zărea pe chipul ei.
Cât timp i-o fi luat să se obişnuiască cu gândul acesta? Cum a reuşit să accepte starea de fapt? De la ce i se fi tras? Lupul s-a aşezat pe covor între noi ca şi când ar fi apărat-o. Nu am avut reacţia de a pleca aşa că, ea a continuat:
-Am fost iubiţi când eu aveam şaisprezece ani, apoi relaţia noastră, cu lungi pauze, s-a decantat într-o prietenie cum nu poate exista decât între bărbaţi. Chiar dacă uneori am mai făcut sex, era aşa ca de bun venit, fără să ne implicăm emoţional. Chiar îmi făcea bine tandreţea lui. În timp am luat legătura din ce în ce mai rar, cu pauze ce se lungeau constant. La un moment dat niciunul nu a mai căutat şi sex, şi am rămas numai doi prieteni buni. Când ne revedeam, după o pauză lungă, umpleam "golul" punându-ne la curent cu ce se mai petrecuse cu fiecare din noi, apoi "dispăream" din nou. Ultima dată am vorbit cu el acum patru ani. L-am căutat pentru că aveam nevoie urgent de două certificate medicale pentru căsătorie. Viitorul meu soţ venea din străinătate pentru două zile şi urma să plece iar.
-Nu vrei să-ţi faci analizele "pe bune"?"- m-a întrebat plin de grijă.
-La ce bun? i-am spus, suntem împreună de mai bine de un an şi totul e O.K.
-Mihai a dat un telefon şi a doua zi am primit certificatele de sănătate, fără ca vreunul dintre noi să fie văzut de vreun medic. Pentru viitorul soţ era şi greu, la momentul eliberării actelor era în avion, în drum spre Romania. Eram la a doua căsătorie. Copii nu aveam. Îmi doream cu disperare un copil dar şi un tată pentru el.
Nerabdatoare intreb:
-Dar soţul tău unde e?
Ce gafă am putut să fac, mi-am dat seama după aceea.
-A murit din aceeaşi cauză la un an de la căsătorie.
Nu cred că a ştiut că e bolnav. Nu lua medicamente, nu avea stări de rău, nimic. Certificatul de deces mi-a dat cumplita veste citind la CAUZA DECESULUI. Mi-am făcut analizele şi mi s-a confirmat. Eram după a doua căsătorie, luată în evidenţe, tratament. Disperată l-am căutat pe Mihai. M-a sprijinit enorm aşa că mi-a "peticit" moralul. M-am pensionat, lucrez "la negru" de acasă în contabilităţi.
A rămas pe gânduri tăcând.
-Cu ce vă pot ajuta?
-Vă deranjează dacă ne spunem pe nume?
-Nu, Sanda, nu mă deranjează.
-Dragă Dalia, contam pe ajutorul lui Mihai să-mi facă rost de un medicament din State. Nici acolo nu se găseşte uşor, dar acolo se mai găseşte. Mihai este razbătător şi mi-am pus mari speranţe în el şi în faimoasa lui agendă.
Am ramas năucă. Tac. O prietenă de-a lui Mihai, bolnavă de SIDA! Halucinant! Îmi venea să mă ciupesc. Sanda intervine:
-În preajma lui nu se trăieşte liniştit, dar se trăieşte intens.
-Da, ai dreptate. Până să-l cunosc parcă pluteam intr-o "supă călduţă". Acum totul e rapid, fierbinte, radical.
M-am întrebat, în gând, dacă asta mi-am dorit?
-Şi unde este "cel cununat cu eternitatea?"
Tresar. Aceleaşi cuvinte pe care mi le-a scris şi prietenul lui de pe "site".
-E în călătorie spre Santiago.
Sanda zâmbeşte unui gând apoi spune:
-A început să se gândească mai serios la "marea plecare".
-Adică?, întreb aproape rudimentar.
-Se pregăteşte spiritual pentru "trecere", pentru "marea trecere". Am receptat atât de multe "şocuri", încât mă scuz şi dau să plec, cu delicateţe.
-Ţi-e teamă? Mai vii?
-Sigur că mai vin, răspund pieziş, să mă văd plecată. Pe mâine dimineaţă.
Am ajuns acasă. Cutiile de scrisori..una, două, trei şi.. găsesc două ilustrate. Mihai scria. Am intrat în casă şi citesc:
"Voi trişa şi o parte din drum îl voi face cu maşina. Musulmanii credincioşi doresc, pentru măcar o dată-n viaţă, să facă un pelerinaj de la Mecca la Medina. Creştinismul e mai generos şi oferă trei variante: Drumul la mormântul sf.Petru, la Roma, având simbol crucea. Peleriniise numesc ROMARI, drumul la Sfântul Mormânt al lui Iisus la Ierusalim, ,elerinii au ca simbol frunza de palmier şi se numesc PALMERINI, drumul la rămăşiţele Sfântului Apostol Iacob(Sant Iago). Pe un câmp pe care un păstor a văzut o singură şi strălucitoare stea deasupra zării. Se spune că insăşi Fecioara a propovăduit în acele locuri. Simbolul pelerinilor e o SCOICĂ."
Să aibă vre-o legătură cu scoica mea?
Scrisul este din ce în ce mai mic. Are multe de scris şi nu şi-a calculat spaţiul.
"Primul pelerinaj: la 1123 AYMERIC PICAUD" te pup!!!!
Pe a doua ilustrată scrie:
"Coelho:EXERCIŢIUL SEMINŢEI, EXERCIŢIUL VITEZEI.
(nu înţeleg nimic)
"Am trecut Pirineii, am trecut de locul în care Carol cel Mare s-a rugat pentru regină. Sunt în câmpie. In dreapta e muntele ITCHYSHEGUY. Roncesvalles, o casuta din 1652. Sunt în locul în care "a fost ucisă dragostea"(dar nu a mea pentru voi).
Te pup, Mihai.
P.S.
FELICIA a fost ucisă de AQUITANIA.
PA!."
Mănânc, mă odihnesc şi-mi spun că baiatul ăsta are o mare problemă.
Nu prea am înţeles ce-mi scrie dar îmi va explica la întoarcere. Nu am chef să mă apuc şi să caut pe net raspunsuri la şaradele lui.
Îmi prepar un mic dejun englezesc: ouă, cafea, şuncă.
O sun pe Sanda, mă aşteaptă. Intru pe net şi îi scriu lui Mihai:
-Am două vederi, totul e O.K mi-e dor!
Mă gândesc la Sanda şi am un sentiment ciudat. Am senzaţia că o cunosc de mult timp. O fi o milă deghizată? Simt poate o uşurare că nu-mi poate fi rivală? Poate că ar fi fost o rivala de temut. Ajung şi urc un pic grăbită.
Îmi deschide uşa înainte ca eu să sun. Parcă a stat în spatele uşii, cu ochiul pe vizor şi mă aştepta. Cafea, suc, lupul pe jos. Mă simt bine.
-Îl iubeşti?
Întrebarea m-a surprins prin conciziune si francheţe.
-Nu te grăbi! Nici o femeie din viata lui nu a ştiut ce i se intimplă cu adevărat decât atunci când nu se mai putea face mai nimic.
A reluat pe un ton cald, aproape tandru:
-Ai făcut dragoste cu el?
Mă simt un pic "forţată" dar ochii blânzi mă liniştesc:
-Se putea altfel?
-Sigur, pentru el se putea şi altfel, a continuat ea, gânditoare.
După o mică pauză, cu o iluminare pe chip îmi spune:
-Dalia,dragă, bine ai venit în club.
-POFTIM???
-Nu o lua stricto senso. In acest club pot figura femei, fără ca măcar ele să ştie că sunt membre, animale, plante, pietre, fiinţe inexistente.
Ma uit un pic aiurită. Sanda continuă:
-Mihai are vocaţia iubirii. Iubeşte tot şi totul. Pentru el dragostea e un pescuit perpetuu. Pânda şi aşteptarea nu-l opresc să se bucure de tot ce-l înconjoară. E o felină pe care şi vânatul o iubeşte înainte de a "muri" în ghearele lui.
-Înteresant!
-Problema cea mare e că pe lângă "vocaţia iubirii" mai are o "vocaţie".
-Care mai e? întrb contrariată si parcă uşor speriată.
-A căsniciilor nereuşite în care iubeşte şi e înşelat.
Acest om nu trebuie "condamnat" la căsnicie. Are plecarea în sânge. Nu te teme pentru că nu el ne înşeală sau ne părăseşte. Când pleci acasă, te rog aminteşte-mi să-ţi ofer una din poeziie lui.
Eram nerăbdătoare aşa că am spus:
-Ştii nu pot sta prea mult...
-Bine, mă duc să ţi-o aduc. Primeşte-o ca pe un dar din partea mea.
A venit şi fără nici o vorbă mi-a înmânat un plic vechi. Ne-am luat la revedere.
La maşină m-am oprit şi am deschis plicul:
"Lasă-mi clipa asta numai mie,/S-o trăiesc doar eu dar pentru doi/Tu zidita mea în iasomie/Tu zăpadă albă pe noroi,/........../Lasă-mi mâna rece chiar pe creer,/ Să mă răcoreşti un dor, să pot,/De atâta bine iar să treer/
Flori de lămâiţă peste tot./Lasă-mi paşii dacă vor să plece/ Ca să am de unde să mă-ntorc/Să îţi cer o cană cu-apă rece /Şi din nou cărările să-ţi torc."
I-am mulţumit în gând Sandei. Mă simt bine de parcă ne-am cunoaşte de o viaţă.
BINE AI VENIT IN CLUB!

[Sprincenatu Dan]

FRrumos  , felicitări !

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]