Mihai Eminescu poetul îngemănat cu nemurirea... ne-a lăsat zestre limba română, limba şi dragostea de ţară. Eminescu, omul de litere, intelectualul, patriotul şi filozoful, poetul fără de seamăn a împletit în creaţia sa vastă, destinul cu dragostea de natură, sentimentul naţional, cinstirea strămoşilor, cinstirea limbii române şi tot ce este românesc... frământările fiinţiale, lumina iubirilor profunde şi a iubirilor platonice... tot ce cuprinde un suflet omenesc, la Eminescu s-a întrupat în poezie şi proză literară.
În scurata lui trecere printre cele telurice a înălţat fiinţa poetică până dincolo de capătul Universului infinit în timp şi spaţiu.
Am selectat din creaţia eminesciană câteva poezii de inspiraţie folclorică care au fost publicate în volumele I II şi III reproduceri din "Opere alese", din colecţia de "Scriitori români" ai Editurii "Minerva" 1973, ediţie îngrijită de Perpesicius, - şi reeditate în volumele "Mari Scriitori Români" - "Eminescu - Poezii - proză literară" apărute la Editura "Cartea Românească" 1978, ediţie îngrijită de Petru Creţia.
LUMINEZE STELELE
Lumineze stelele,
Plângă rândunelele,
Norii-n cer călătorească,
Neamurile-mbătrânească
Şi pădurile să crească-
Numai eu voi rămânea
Gândurile la o stea,
Ce-a fost o-dat a mea:
Căci a fost şi numai este .
Dulce gură de poveste,
Ziua cine mi-o zâmbi,
Noaptea cine-o povesti?
DOINĂ
Ce stă vântul să tot bată
Prin frunza de tei uscată
Şi frângându-i ramurile
Să lovească geamurile?
Iară tu de ce suspini
Când priveşti peste grădini?
Nu mai sta de tot ofta
Şi în gând nu mă mustra:
Că atunci te voi uita
Când nu s-or mai arăta
Lângă mare râurile
Lângă drum pustiurile,
Luna şi cu soarele
Şi-n codru izvoarele.
Vei avea de suspinat,
Când vei şti că te-am uitat,
Când vei sta să mă-ngropi
Pe cărarea dintre plopi,
Şi-atunci vântul o să bată
prin frunza de tei uscată,
Scuturând-o , risipind-o,
de ţi s-o urî privind-o.
CODRULE, MĂRIA-TA
Codrule, Măria Ta,
Lasă-mă sub poala ta,
Că nimica n-oi strica
Fără num-o rămurea,
Să-mi atârn armele-n ea.
Unde mi-oi aşterne eu
Sub cel tei bătut de vânt
Cu floarea pân la pământ
Să mă culc cu faţa-n sus
Şi să dorm, dormirea-ş dus;
Dar s-aud şi-n visul meu,
Dragă codri, glasul tău,
Din cea rarişte de fag,
Doina răsunând cu drag.
Cum jelind se tragănă
Frunza de mi-o leagănă
Iară vântul molcomit
De-a vedea c-am adormit,
El prin tei va viscoli
Şi cu flori m-a coperi.
-->
Comentarii