Împietrit în statuia unui om de nisip
în piaţa mare lângă un şantier arheologic,
privesc cum ies din pamânt oasele albe
şi le aşez cu ochii pe asfaltul murdar
ca şi vremurile trecute pe deasupra lor.
Unii spun ca nu sunt importante
mai mult decât zidurile între care au fost găsite
şi toata configuraţia sitului.
Oraşenii trec pe lânga ele pe podeţe improvizate
nu se opresc,
cum nici timpul nu stă pe loc
şi vântul se înteţeşte a furtună,
trecutul iese din pamânt la suprafaţă
epoca dupa epoca
rasturnat ca o amforă
în bucuria din paginile ce se vor scrie
în memoria noastră scurtă.

Comentarii