Un strigăt mut

Ziduri peste ziduri cresc în jurul meu, 
Din ce în ce mai mari, mai multe se ridică. 
Aș da să le dărâm, să evadez , dar eu .. 
Nu am curaj și mă ascund de frică. 

Mă ascund în mine, de mine, de lume, 
Din teamă, de tot ce mă înconjoară. 
Trăiesc o viață ce simt că nu-mi aparține. 
Crud adevăr sub greutatea lui mă doboară. 

Mă simt străină în lumea mea perfectă, 
De parcă aș fi un perpetuum mobile. 
Mă mișc din inerție, dar .. sunt defectă! 
Rămân o prizonieră a viselor ucise. 

Îmi creez o lume deasupra norilor 
Și gândurile-mi las acolo sus să zboare. 
Dar fiecare coborâre e un dor , 
Ce sufletul mi-l sfâșie și ... doare . 

Atâtea ziduri se ridică în jurul meu 
M-aș pierde-n lumea mea imaginară. 
Acolo nu-s cum vor ceilalți să fiu sunt .. eu. 
Cu sufletul ușor și fără de povară. 

Mă dor și m-obosesc tăcerile în doi 
Sau când vorbești și trebuie s-ascult. 
Când cu plăcere îmi mai ucizi un vis și-apoi 
Îmi spui să râd că ce e bun a fost făcut ! 

Și plâng în gând chiar când zâmbesc suav, 
Și-apoi m-ascund din nou în lumea mea, 
Să nu văd zidurile cum cresc în jur și-i grav 
Că tot ce-aș vrea e să rămân acolo-n ea.. 

de Gabriela mimi Boroianu 
10.01.2014

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->