Sub zări anonime, din spume de vânt
printre cârduri nocturne de făclii sfâşiate,
îmi sapă-n timpane şi mă latră-n delir
stări legendare… profeţii prăfuite.
De sfârâie osul şi carnea lovită,
n-am vreme de soare, n-am clipă de viaţă.
Un zbor întrerupt atinge pământul…
toti morţii-mi asaltă suflarea deodată.
În sunetul minţii tarziul asaltă…
îmi stă peste zori discret, un deşert,
şi sapă şi sapă c-o era fatală
iar palmele grele îmi cad…neclintire.
Nu-s gânduri de-odina pe albia nopţii
şi ochiu-mi se lasă pătruns de nesomn,
când doare tăcerea şi stările dor
iar adâncul le-aşează ca fapt în decor.
Mi-s tălpile arse de-atâtea zăpezi…
n-am cântec când gerul îmi sfarâmă ora,
că drumul e lung, pustia-i înaltă
şi mor murmurând un bocet prelung.
Când pietrele plâng scânteile stinse
şi haitele dor amiezi nevorbite…
Cenuşi-Amazoane suflate-n adâncuri,
în rit abisal, duc vraja s-o ardă…
Un vuiet cernit sparge oglinda…
îmi curge în cioburi, al zborului spirit
se-mprăştie-n neguri de cristale avide,
în sub-somn săbuit, le-adulmecă timpul.
-->
Comentarii
îmi curge în cioburi, al zborului spirit...în viaţa omului sunt momente faste şi nefaste. Dar indiferent de ele zborul tău poetic va avea totdeauna traiectorie verticală.
ce frumooooosssssssss! frumos ,frumos!
Frumos poem! Felicitari!
Mi-s tălpile arse de-atâtea zăpezi…
n-am cântec când gerul îmi sfarâmă ora,
că drumul e lung, pustia-i înaltă
şi mor murmurând un bocet prelung.
Frumoase versuri , felicitări !