Aş face
câţiva paşi
pe verdele frunzelor
dar
nu am soare
să arunc
cu pietre albe şi calde
în mugurii adormiţi.
Mi-aş lăsa
urma paşilor
pe culorile curcubeului
dar
ploile
s-au ascuns
în partea de sus
a timpului
şi au uitat
de nori.
Aş păşi
pe albastrul cerului
dar
nu am scară
să cobor
din templul zeilor.
Unde să-mi duc paşii?
Pași în exil, ed. PIM, Iași, 2015
Comentarii
Mulțumesc, Paul Rotaru, pentru apreciere, pentru scară. Mi-a plăcut ideea.
Mulțumesc celor ce au trecut prin timpul meu, prin cuvântul-vers.