La orizont nu mai văd umbrele copacilor,
siluetele păsărilor, petalele trandafirilor,
lângă mine, firul ierbii s-a culcat la pământ,
peste mine norii au lăsat ploaie de-argint.
Te caut, te strig, în mine nu eşti,
în câmpia de nori te-adânceşti.
Cu mâini tremurate, zvâcniri accelerate,
adânc în pământ afundate.
leacuri amare din veac pregăteşti
cuvinte bizare cântate, rostite.
Timpul îţi toarnă minute in ritmuri cereşti.
Mă strigă o nimfă – scânteie,
din voal astral crâmpeie
nu cad pe pământ
se duc în tăcere, în vânt.
Cuvintele mele întreabă în gând:
Unde eşti , femeie?
foto: Femeia-sirenă - Margarita Kareva
-->
Comentarii
Din nou o poezie asupra careia merita sa te apleci, o poezie care te indeamna la meditatie. Felicitari! Mi-a placut!
În tot ce respiră... se află femeia...