Stăm murmurând în sala de-aşteptare,
Sediţioşi batem destinele-n piroane
Şi uneori de ură ne e foame
Când raţiunea
Rupe lanţul lung
Şi se aude râsul cel prelung,
O hăhăială tâmpă,
Prostia umblă
Cu falsul ei tratat de libertate
Vopsind democraţii năucilor pe spate
Le dă avânt să cucerească piaţa
Când moarte le ridică sus paiaţa
Ei spun că nu e moarte, nu-i destul
Să crape doar câţiva, vor o grămadă!
Se simt mai aroganţi simţind cireadă
De adevăruri măsluite-absurd la un subsol,
Stăm mârâind cu sufletul mai gol
Dar colmatat de scurtele mesaje,
Livrăm prin click-uri lubrice bagaje
Şi semnul că e tot subînţeles,
Ne punem abţibild de patrioţi la mers,
Dar totul de prin Rai a fost cules,
Doar un cotor de măr
E aruncat din când în când ca semn
De şarpe dedicat solemn
Să ne educe pân` la galaxie,
Licenţioşi vrem drepţii pe tipsie,
Să nu mai strige:
Feriţi-vă de boală!
Nu vrem perfuzii la orizontală,
Suntem năucii cu prea multă şcoală
Ce admirăm doar greierii
Furnica, ea e nimica,
Noi vrem un semn de haită,
Vrem soarta să o sfâşiem cu grijă,
Dar oare ştim
Destinul când opreşte
Câte-o birjă
Ne-ntreabă cu surâsu-i cam banal:
Unde vrea domnul:
La bal sau la spital?!
-->
Comentarii
Admirație.
Este o frescă fidelă a zilelor pe care le trăim.
O lentoare ce însemne să aibă miros de moarte, de pseranțe înghețate și spaime deocheate.
Scapă cine poate???
Considerație, aDa nemescu