Pe strada doar praf amestecat cu flori de tei asternute de vantul fierbinte . Soarele coace asfaltul devenit acum capcana pentru tocuri. Ici, colo cate un trecator asudat grabeste pasul in cautarea umbrei.Pasii mei zoresc spre niciunde. Unde sa te grabesti marti,intr-o vara bucuresteana?Nu am chef sa ma duc acasa, nu am chef de cutreierat mall-uri, nu am chef pur si simplu cam de nimic. Fac stanga si ma indrept spre statia de tramvai. O amintire imi pune piedica si-mi schimba directia.Privesc inapoi catre o alta vara. Da,da, aici era. Acelasi gard verde si inalt, aceiasi alee ducand spre usa cu vitralii.Terasa insa are alt look, acum unduieste voaluri pastelate printre armonii discrete ale unei muzici eterice. Pare a fi in vesnica asteptarea a unei MAYTREI. Deschid poarta , ma indrept catre primul fotoliul primitor ce-mi iese in cale si ma scufund intr-o pasnica racoare. O voce se insinueaza in urechea mea si ma intreaba care este alegerea mea. Care alegere? Oare am stiut sa ma descurc prin labirintul alegerilor? Ah, da, normal sunt cu meniul in mana si ar cam trebui sa fac o alegere. M-am hotarat : ceva nou, nemaigustat, nemaibaut. Of.,stiu sunt confuza, caci oricum nu mai incercasem asa ceva si oarecum jenata imi exprim repede dorintele culinare incitata de ineditul bucatelor ce zambeau din poze. Inchid ochii si-i deschid in suflet.E vara.Aceiasi terasa dar invaluita in lumina difuza a felinarelor.La o masa doi indragostiti impart acelasi suflet. Eu si cu mine bem o cafea, c la bar si suradem unei dorinte lasate in uitare. Apoi, un glasul acela care m-a smuls din absenta.Nu mai stiu exact,mi-a cerut bricheta sau iubirea. Stiu ca i le-am dat pe amandoua. Poate mai bine nu aveam bricheta sau poate nu trebuia sa beau cafea sau poate chiar trebuia sa ne intalnim, sa ne mixam o vreme sufletele ca sa plecam mai departe. Cine stie ?! Deschid ochii. In vara de acum. Probabil energia acestui loc, probabil decorul amintind categoric de un Eliade drag mie, toate la un loc deschid o parte din mine pe care mi-as fi dorit-o mereu prezenta. Sunt doar eu, a naibii de prezenta si a naibii de “doar eu” . Sunt doar eu, cu un chef nebun sa ma bucur de aromele ce plutesc dinspre platoul pus pe masa, sa ma bucur de pacea si armonia din jur, sa ma bucur de mine cea conectata la univers, intr-un coltisor de Indie ratacit in Bucuresti, sa ma bucur de o zi perfecta.
Neasteptat de perfecta, in Banu Manta nr. 25. casa satya
-->
Comentarii