Uneori
Uneori cuvintele nu sunt îndeajuns
să lumineze calea,spre locuri care tac
un univers furat, sau poate-n dor apus,
e împovărat de toamna copacului sărac.
Sunt singur sub albastru și nu mai am lumină,
când toamna își ridica-n rugină anotimpul,
de ce-ai venit din ceruri, fără să ai vreo vină,
revendicând iubire, osânda mea...și timpul ?
Ești steaua mea frumoasă,căzută peste rânduri,
eu sunt cuvântul care născut este din ploi,
sau frunze dezertate,din ramuri, acum gânduri,
ce au căzut grămadă, iubito, peste noi.
Cuvântul nu-mi ajunge, ca freamăt al pădurii,
lumina-i prea puțină ca să îți fiu pe plac,
în adăpost își ține, iubirea toamnei nurii,
împovărată toamnă, să-l scriu sau vrei să-l tac?
-->
Comentarii
Superbă poezie!