Sap fântână adâncă
în roca trupului meu,
când intervine surparea
zidesc de la-nceput în cuvânt,
de limba-mi devine
vocală sonoră,
urcă apa câte o literă coaptă
spre ciutură.
Din cumpăna cerului coboară
până la distanţa de alte bolţi
stele ce lăcrimează fierbinte.
Nimicul din mine dispare,
iese prin curbura vidului afară,
de izvor se înalţă
în carnea de singurătate,
mai luminos decât osul.

Comentarii