Am stat o vreme închis în cerc
unde nu m-am simţit atât de rău,
oraşul are străzi multe şi înguste
şi statui prea puţine puse unde nu trebuie.
Deseori
orele se scurg străine,
zilele se topesc pe caldarâm şi trec,
oamenii mor câte puţin fiecare
şi nimeni nu-şi cumpără adevărul.
Doar lacrima
n-are cuvinte şi poezia suferă-n tăcere,
încerc să-mi neglijez durerea,
să fac din ea o armă
gata de luptă.
Tu rămâi
verticala care mă urcă liber.
-->
Comentarii