URMELE TALE
Urmele tale
pierdute prin iarbă,
prin livezi, prin fân,
prin flori,
miros a parfum.
Le-am găsit
adulmecând peste tot,
ca un copoi,
pe unde-ai hoinărit
în libertate și în tăcere.
Am vrut să le adun,
să le număr
sau să le pictez
pe un un tablou,
să-l păstrez cu plăcere.
N-am reușit;
erau prea multe,
dar am călcat numai pe două,
care m-au purtat
până la tine-n grădină.
Erai la umbră, pe o bancă;
citeai un basm cu Făt-Frumos,
cu zmei și zâne...
în ison și zumzet de albină.
Era o dup-amiază albastră !
Iubirea supremă, ca-n basme,
e lege: cu paloșul se câștigă,
cu dibăcie și cazne,
chiar dacă mulți ne mai intrigă.
Este povestea noastră.
ION I. PĂRĂIANU
-->
Comentarii
o poveste de iubire scrisa in versuri simple, magnifice, incarcate de taina si frumusete, pe un fundal rural.Incantata sa citesc...
De obicei nu comentez versul alb, dar poezia asta respiră, e vie, are ceva deosebit! Felicitări!