Vă mai este teamă de câţi pereţi
Sunt între pereţii
În care v-aţi adus marea, nisipul,
Pene de pescăruşi şi un pumn de scoici
În care să ghiciţi
Câte nopţi albe mai se numără până când
Va veni vara aceea în care ploile vin singure,
În care umbrele salcâmului
Nu se ard la apus jertfă pentru pământul orb şi uscat...
Vă mai este teamă să deschideţi fereastra
Dincolo de care aşteaptă alte ferestre
Să fie deschise
Până când mâinile vă rămân
Ca nişte urme pe sticla subţire
Dincolo de care luminează lampa cu gaz a lunii
Ce în fiecare seară
V-a spus o poveste ca să fiţi cu un gram mai iubiţi
Şi cu unul mai înţelepţi
Decât liliecii goniţi de îngeri
În spaţiile goale de dialoguri umane...
Vă mai este teamă că Raiul
Se reînfiinţează fără ca să se ştie
Că sunteţi, că suntem aici,
Că noi niciodată
Nu am jucat personaje infernale şi răul
Este doar o comorbiditate
Pe care putem s-o ascundem chiar în miezul cerebral
Al iubirii de acel aproape care undeva
Este condamnat cel puţin la foamete...
Vă mai este teamă că poate Dumnezeu
Ne-a mai urcat o treaptă şi ne vede
Poate mai însemnaţi şi de aceea
Stăm fiecare în cercul nostru metric
Speriaţi de o împărtăşanie sau poate doar de o linguriţă !
Fiu Omului este totuşi pâinea şi vinul fără de care
Sufletele voastre ar fi grâul ce nu mai are ploaia aceea
Ce vine când nu vă mai este teamă
De moarte şi nu mai credeţi
Că Dumnezeu ne-a mai urcat o treaptă
Când de fapt ne-a învăţat din nou
Să deschidem uşile şi ferestrele
Şi să nu mai facem sufletului
Pereţi de var ori de lumini deşarte...
-->
Comentarii
şi răul
Este doar o comorbiditate
Pe care putem s-o ascundem chiar în miezul cerebral
Al iubirii de acel aproape care undeva
Este condamnat cel puţin la foamete...
Vă mai este teamă că poate Dumnezeu
Ne-a mai urcat o treaptă şi ne vede
Poate mai însemnaţi şi de aceea
Stăm fiecare în cercul nostru metric
Admirație.
Imi place constructia in forma de ceapa a poemului.Ideile aluneca unele peste altele, se intrepatrund, te ametesc putin,.
Miezul poemului e plin de seva.
Admirație.