Va ninge cu un alb delirant peste moarte

[Nicolae Valareanu Sârbu]

Nu-mi fac promisiuni de care nu mă ţin.
În noaptea de plumb cu ferestre înalte,
îmi scap o greutate de pe pervaz pe picioare
şi n-o să mai trec niciodată pe lângă arborii de sticlă.
Rămâne întunericul să cadă peste ape
din ciclurile nopţii mă va acoperi cu singurătate
şi vestigiile trupului meu se vor rupe din durere.
Va ninge cu un alb delirant peste moarte,
şi nimeni nu crede că voi închina femeii
zilele acestea de aluminiu care nu ruginesc niciodată
şi care-mi trimit şoapte-n auz pe care abia le desluşesc.
Mă aşteaptă cu trupul amorţit de lumina din sentimente
lângă lacul unde sărbătoresc nuferii nunta de argint
şi caii pădurii scăpaţi din căpestre
lăcrimează după stapânii lor plecaţi peste mări,
fără întorcere până dau ninsorile
şi foşneşte fânul mirositor pe obrazul iernii.
Atunci împart cu vântul frică şi teamă
perdelele sunt trase, lumina e stinsă
furtuna-i năprasnică şi până la tine
nu mai îndrăzneşte să plece nici un gând.

[Nicolae Valareanu Sârbu]

Mulţumesc Lenuş pemntru apreciere.

Numai bine!

[Lenuş Lungu]

Minunat poem..Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]