Dincolo de cel care se vindecă de păcatele lumii,
stă omul lăsat slobod să guste mierea pământului,
sarea amară adusă de alţii.
Nu ştie cum se coace setea în cupele aşteptării...
Un zvon îi tulbură răbdarea şi prinde vânatul
udă carnea bătută să se frăgezească,
şi va trece flămând peste magice praguri
până se vor deschide uşi, cărare prin timp făcând
turme de zimbri cu sânge înnebunit de lună.
Lumina-i va locui în trup, se luptă cu întunericul
şi altul în extaz va bea tot absintul.
Dincolo de înţelegere,
mările aromelor vor mângâia Pământul pe umeri
cu miresme sălbatice,
îl vor scoate din minţi
fugind fără veste cu Venus în Calea Lactee.
-->
Comentarii