M-am aşezat în umbra iubirii tale,
cu sufletul însingurat şi gol,
romanţă tristă cântată în falset,
de măturătorul destinului.
În trupul bolnav de absenţa ta,
învăţ păsările cuvântului să zboare.
într-un descântec.
Din ochii umbriti de aşteptare,
lupoaica albă mă bârfeşte.
I-aud râsul în speranţele rămase
pulbere de curcubeu prin trupul vlăguit.
Am să -mi fac din ele cârje,
să compensez dezechilibrul între dorinţă şi lut.
Sufletului meu abia acum
i-au crescut aripile…
la capătul podului spre nicăieri.
Nu încerca, să mă alungi din umbrele tale!
Poate în zodia mea aşa a fost să fie,
să te găsesc
sub umbră cocorilor cuibăriţi
în visul uitat undeva,
într-un gând optimist,
peste plânsul mut al vârstei în apus.
Coasa e încă tocită
de arderea târzie a iubirii noastre.
Val de fragilă lumină.
-->
Comentarii