El iubea pe Valentina.
Ea pe Valentin iubea.
Nu-ndrăzneau să-și spună vina
Nici el ei, iar ea nu prea.
Ieri la horă se-ntâlniră.
În opinci el puse foc
Din priviri scântei săriră
Când o prinse de mijloc.
- Maica-mea te vrea de noră.
Ea roșise ca un frag.
El snopi opinca-n horă
Vrând să-i cadă și mai drag.
Când pe ulițele ninse
Gerul aprig năvălea
Pe-nserat, mărturisise
Dorul ce îl răscolea.
- Valentină, Valentină,
Lasă furca și fuiorul,
Cu omătul din grădină
Vino să umplem ulciorul.
Pe sub cerul plin de stele
Laolaltă culegând
Tătăneasă, viorele,
Ne-ar uni același gând.
Ah, te-aș rupe dintre muguri
Într-o zi de făurar
Te-aș sădi cu drag în crânguri
Să-mi fii margini de hotar.
Zici că n-am prea multă minte
Și pe glume-s pus, pe joc,
Cum te știu așa cuminte
Numai tu mi-aduci noroc!
Nu vreau zestre, Valentino,
Eu te iau așa cum ești.
Să te pregătești de nuntă
Șapte zile, ca-n povești.
Ea codindu-se, sfioasă:
- Valentine, tu-mi ești drag,
Dar mai bine vină-acasă
Mamei să mă ceri din prag.
Vom chema la nuntă satul
Când îi via de cules.
Până să-înceapă lăsatul
Vei gusta fructul ales.
Veronica Șerban
(februarie 2014)
(foto: sursa internet)
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos doamnă, CIOBOTARIU MARIA!
Mulțumesc frumos, Lenuș!
Mulțumesc frumos dragă doamnă, Gabriela Mimi Boroianu!
Cu admirație!
Minunate versuri!
Ehei... Ce obiceiuri frumoase avea bunii noștri...
Și ce sfioasă era dragoste lor.
Frumoasă poezie!