vara
vara inundă natura de lumină
se topesc zările sub focul astrului ceresc
lumea fuge după umbră și năluciri
la căderea nopții seara se preface în intangibil
greierii cântă și trenurile trec spre infinit
dragostea se diluează cu apă de colonie
poezia tace cuprinsă de orgolii
inocență demonică plină de singurătate
corpuri goale de femei plutesc printre nuferi
diadre dezbrăcate cu sânii tari
o rândunică lasă o zgârietură pe cer
cine a zis că geniul nu vorbește cu gura sa
visul meu nu crește niciodată din vară
el trăiește unde moare rațiunea
în spatele memoriei nu cresc decât mărăcini
număr clipele suspinele ritmice
palatele de apă și vis parcurile unde dorm frunzele
și sunt bogat dansez gavote iar între o silabă și alta
în loc de accente, intercalez
neșterse așchii de speranță
un pescăruși se oprește în cristalul aerului
precum o lacrimă care-și caută chipul pierdut
din ochii tăi țâșnește o lumină albastră
care mi-aduce o bucurie pătimașă
nici setea nici privirea nu te cuprind
te văd infinit de frumoasă
cu tine a apărut vara, cerul și toate cele de pe pământ
și tot cu tine vor dispărea în infern.
marţi, 18 iunie 2013
-->
Comentarii
Versuri minunate...Felicitări!