Când m-am născut,
Dumnezeu a pus în mâna tatălui meu
un lemn de cireş
din care făcea fluiere.
Creşteau pomii pe lângă cărarea
din care culegeam
fructele zemoase
iar fluierele prindeau viaţă
în palmele bătătorite
a trudă.
Apoi a venit într-o noapte vara,
tata sculpta fluieraşe vii
pentru copiii cei zece.
Comentarii
Mulțumesc mult tuturor celor care mi-au apreciat versurile. Cu drag!
Poem cu mesaj profund! Felicitări sincere!
Un poem minunat!
... o definiţie profundă a destinului în chip metaforic...
-ce frumos! FELICITĂRI!