Un câmp pustiu, fără repere, la început de fatum.
Din proprie iniţiativă şi entuziasm de ancestralitate,
Cu rucsacul copilăriei în spate, abordăm ideea genetică de drum;
Primul pas săvârşit, deja, a transformt-o în realitate.
Cu sensul doar înainte, viaţa-i precum mersul ofidienilor ce se scurg;
Chiar şi pe drumul drept, tot în serpentine evoluând.
Când, adumbrind arcul sprâncenelor, privim înapoi, în amurg,
Se vede poteca ce nicicând n-o vom mai străbate mergând.
Asemenea stalactitei ce plânge la capătul subţire
Înainte de a-i trimite stalagmitei o lacrimă de răspuns,
Cu-n licăr de speranţă, într-o rugăciune de regăsire,
Doar în gând, mai putem reveni lăcrimând în ascuns.
Chiar dacă ni se îmbulzesc gândurile pentru o clipă,
Atunci când zărim drumurile răstignindu-se pe cruce,
Ca o reacţie firească la provocarea lor, când se disipă,
Continuăm, norocul ne-ar putea surâde dincolo de răscruce!
Fiecare drum serveşte unui scop bine determinat,
Proiectat cu multă scrupulozitate înainte de a fi;
Identitate se numeşte acel drum intermitent semnalizat;
Orice am face şi oricum am merge, nu putem a ne rătăci.
Când pleoapa trage storul gândului în şoapte,
Developând retina timpului pentru ultima dată,
Lăsăm în urmă un drum care-a avut de toate;
Nu şi cale de întoarcere, cel puţin, nu îndată.
Drobeta-Turnu Severin, 2O16, 31 octombrie
-->
Comentarii
Felicitări!
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
Constantin NIŢU