Când toate îmi păreau atât de sfărâmate în pustiu,
Pierdute, de vânturi spulberate, purtate-ntr-un târziu,
Ascunse într-un gând arid, atât de însetat,
Crezut-am pe atunci, că toate, adânc s-au îngropat.
De înnoptat nu am dorit să înnoptez devreme, -
Trezindu-mă pășind atât de moale, făr-a mă teme,
Pe-o punte legănându-mi pașii, alunecând ușor,
Ținând atât de strâns în mână, un îndrăgit ulcior.
M-a învelit de sus, căzând dintr-un albastru asfințit,
Lumina împletită rămasă dintr-un răsărit.
Crâmpei uitat în timp, spre care uitasem să privesc,
Îmi lumina acum, precum un felinar împărătesc.
Deodat’ mi-a lunecat sub tălpi întregul colț de cer,
Atât de luminat, încât puteam să zbor lejer,
Ținând ulciorul fermecat, în care tainic am păstrat
O picătură din izvor, să merg la drum îndepărtat.
Simt mângâierea blând-a unei adieri din adâncimi
Venită, trezită de spiridușii jucându-se de-a mimi,
Spre-a-mi readuce viața ce-o credeam pierdută,
Urcând alene, făr’ să se lase-nfrântă.
Cornelia Mazilu
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
Te îmbrățișez, mulțumindu-ți cu sufletul, draga mea Agafia!
Frumos!
Mulțumesc cu inima, Lenuș! Îmbrățișări de suflet și gânduri bune trimit către voi.
Frumoase versuri Cornelia!