Anotimpul meu. Florile îşi lasă culoarea în frunze pline
de verde, parcă sunt aripi desfăcute şi raze de soare întinse
într-un rogvaiv şi crengi de pomi încărcate cu roade,
date în pârg, se apleacă ca-ntr-o rugăciune la pământ
şi viţa-de-vie
şi-a încărcat
boabele-lacrimi
de sânge sau de dor.
Totul. Da. Tot din toate strigă, ca o cerere,
să-şi lase albastrul senin să cadă alunecând
cerul pe pârtia din ce în ce mai scurtă- ziua
din liniştea nopţii dansând. Toamna. Vine.
29.08.2014, ora 13,11’

Comentarii
multumesc cu sufletul imbratisandu-va, o zi minunata, Marius
Frumoase versuri!