De când mă știu pe-acest Pământ
Purtată-am fost de-un dor nebun,
Și rătăceam noapte de noapte,
Pe țărmurile unui gând.
Valuri de lacrimi îmi udau
Picioarele desculțe,
Iar stropi de vise se spărgeau
Lipindu-mi-se de buze.
Câmpii de dor am străbătut
Bătându-le cu pasul
Și apa dulce am băut
În ea lăsându-mi glasul.
Sorbind iubirea din izvor
Pe tălpi adunând dor
Mă trezeam dimineața-n zori
Plângând încetișor.
Și an de an fără să știu
Mă-ndrăgosteam mai mult.
Sufletul-n zori mi-era pustiu
Iar noaptea un tumult.
Până-ntr-o zi când glasul tău
Și-a ridicat strigarea,
Și-am înțeles cine sunt eu,
Și care mi-e chemarea!
Dar ce păcat era târziu,
Glasul nu pot să-l mai ascult,
Rămân captivă într-un vis,
În care sufletu-am pierdut.
Rămân o candelă aprisă,
O rugă către Dumnezeu,
Să ai mereu calea deschisă,
Nicicând să nu ai drumul greu.
Iubește-mă în visul tău,
Purtându-mă prin galaxi,
Cum ai făcut-o-n totdeauna,
Când nu știai că mă vei întâlni.
de Gabriela Mimi Boroianu
Și rătăceam noapte de noapte,
Pe țărmurile unui gând.
Valuri de lacrimi îmi udau
Picioarele desculțe,
Iar stropi de vise se spărgeau
Lipindu-mi-se de buze.
Câmpii de dor am străbătut
Bătându-le cu pasul
Și apa dulce am băut
În ea lăsându-mi glasul.
Sorbind iubirea din izvor
Pe tălpi adunând dor
Mă trezeam dimineața-n zori
Plângând încetișor.
Și an de an fără să știu
Mă-ndrăgosteam mai mult.
Sufletul-n zori mi-era pustiu
Iar noaptea un tumult.
Până-ntr-o zi când glasul tău
Și-a ridicat strigarea,
Și-am înțeles cine sunt eu,
Și care mi-e chemarea!
Dar ce păcat era târziu,
Glasul nu pot să-l mai ascult,
Rămân captivă într-un vis,
În care sufletu-am pierdut.
Rămân o candelă aprisă,
O rugă către Dumnezeu,
Să ai mereu calea deschisă,
Nicicând să nu ai drumul greu.
Iubește-mă în visul tău,
Purtându-mă prin galaxi,
Cum ai făcut-o-n totdeauna,
Când nu știai că mă vei întâlni.
de Gabriela Mimi Boroianu
-->
Comentarii
Foarte frumos! lecturat cu drag de versul tau.