De când mă știu pe-acest Pământ
Purtată-am fost de-un dor nebun,
Și rătăceam noapte de noapte,
Pe țărmurile unui gând.
Valuri de lacrimi îmi udau
Piciarele desculțe,
Iar stropi de vise se spărgeau
Lipindu-mi-se de buze.
Câmpii de dor am străbătut
Bătându-le cu pasul
Și apa dulce am băut
În ea lăsându-mi glasul.
Sorbind iubirea din izvor
Pe tălpi adunând dor
Mă trezeam dimineața-n zori
Plângând încetișor.
Și an de an fără să știu
Mă-ndrăgosteam mai mult.
Sufletul-n zori mi-era pustiu
Iar noaptea un tumult.
Până-ntr-o zi când glasul tău
Și-a ridicat strigarea,
Și-am înțeles cine sunt eu,
Și care mi-e chemarea!
Dar ce păcat era târziu,
Glasul nu pot să-l mai ascult,
Rămân captivă într-un vis,
În care sufletu-am pierdut.
Rămân o candelă aprisă,
O rugă către Dumnezeu,
Să ai mereu calea deschisă,
Nicicând să nu ai drumul greu.
Iubește-mă în visul tău,
Purtându-mă prin galaxi,
Cum ai făcut-o-n totdeauna,
Când nu știai că mă vei întâlni.
de Gabriela Mimi Boroianu
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Vizualizări: 23
-->
Comentarii
Minunate versuri...Felicitări!
Si eu tot asa te stiu...un dor !Minunat Mimi!