Vis

De când mă știu pe-acest Pământ 
Purtată-am fost de-un dor nebun, 
Și rătăceam noapte de noapte, 
Pe țărmurile unui gând. 
Valuri de lacrimi îmi udau 
Piciarele desculțe, 
Iar stropi de vise se spărgeau 
Lipindu-mi-se de buze. 
Câmpii de dor am străbătut 
Bătându-le cu pasul 
Și apa dulce am băut 
În ea lăsându-mi glasul. 
Sorbind iubirea din izvor 
Pe tălpi adunând dor 
Mă trezeam dimineața-n zori 
Plângând încetișor. 
Și an de an fără să știu 
Mă-ndrăgosteam mai mult. 
Sufletul-n zori mi-era pustiu 
Iar noaptea un tumult. 
Până-ntr-o zi când glasul tău 
Și-a ridicat strigarea, 
Și-am înțeles cine sunt eu, 
Și care mi-e chemarea! 
Dar ce păcat era târziu, 
Glasul nu pot să-l mai ascult, 
Rămân captivă într-un vis, 
În care sufletu-am pierdut. 
Rămân o candelă aprisă, 
O rugă către Dumnezeu, 
Să ai mereu calea deschisă, 
Nicicând să nu ai drumul greu. 
Iubește-mă în visul tău, 
Purtându-mă prin galaxi, 
Cum ai făcut-o-n totdeauna, 
Când nu știai că mă vei întâlni. 

de Gabriela Mimi Boroianu 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->