Fiecare zi începe cu același gând bătrân care îmi vorbește despre tine
Același tiran ce mă chinuie obsedant până mă golește de vlagă,
Nu mai pot iubi nici verdele pământului și nici albastrul cerului,
Zac în convalescență, ascunsă undeva prin grădina raiului.
Dumnezeu îmi desenează flori în travaliu de câteva nopți
Dimineața mă găsesc aievea într-o sală de nașteri
Ascultând gânguritul macilor nou născuți
Găsesc cerul răsturnat și mă arde răsăritul sub tălpi
Ploaia nu poate curge în sus, i-au secat lacrimile
Acum e săracă, nu mai are stropi.
Aduce un vânt petale de flori de romaniță îmbăiate în rouă
Și mi le așază îndrăzneț pe gură atingându-mi buzele-amândouă
Te-am visat, nu mai aveai suflet și inima o țineai în palmă
Nu te-am strigat de teamă să nu te împiedici
Dac-ai fi scăpat-o din mână nu m-aș fi iertat
Aș mai fi adăugat sufletului încă o dramă.
De-o vreme ai tras linie și ai împărțit cerul la doi
Mi-a revenit mie acea jumătate cu tunete și ploi
Ai revendicat jumătatea cu soarele, curcubeul și noaptea cu stele
Tu călător ce bați drumurile-nchipuite din visele mele
Culege-mi de pe această întindere flori de albăstrele
Să le aduci la mormântul speranțelor mele.
-->
Comentarii
Multumesc mult, Lenuș!
Multumesc frumos, Agafia!
Multumesc frumos, Vladimir!
https://revistacronostaifaslierar.wordpress.com/2019/06/23/vis-conv...
Sublim poem....Felicitări!
Frumos!
c-am tras o linie... ai văzut greșit
Cerul nu l-am împărțit -
pe tot eu ție ți l-am daruit
dorind să fiu pe veci al tău iubit...
draga mea prietenă, DANIELA VÎLCEANU !
Multumesc frumos pentru aprecieri!
Ma inclin cu stima!
Sublim la superlativ. Anticipam finalul și mă bucur că l-am intuit! M-a bucurat popasul!