S-a dat stingerea de ceva timp, colegii de cameră dorm, după cum se aud respirațiile lor liniștite, iar eu n-am somn. În cameră e cald, e o noapte de vară fierbinte, ușa spre hol e deschisă, iar lumina desenează conturul ușii pe perete, peste dulapul de lemn cu uși glisante, până la patul meu. Printre zăbrelele metalice, vopsite în alb, ale patului privesc pe hol. Sora de noapte face inspecția camerelor, o aud cum intră, cu pași târșâiți, în camera vecină, face o pauză, verifică din priviri. Pașii se apropie, închid ochii să nu mă vadă treaz. Se oprește în ușă, o umbră mare grăsuță cu halat bleu, o zăresc printre genele abia mijite, apoi se aud pașii îndepărtându-se. Acum e momentul! Îmi iau pătura pe umeri și, lipa-lipa, în piciorușele goale, mă duc pe casa scărilor!
Etajul nostru are un hol lung, cu camere de-o parte și de alta, iar la jumătate sunt scările, cu aspect impunător, nobil chiar, din cauza covorului roșu ce acoperă treptele și pe care nu circulă mai nimeni, pentru că noi copii mergem cu liftul. Noaptea, pe scări mai stau de vorbă surorile, ca să poată auzi ce se întâmplă fiecare pe etajul ei. Pentru mine e o lume a misterelor! Peretele spre casa scărilor e format din patru uși cu partea de jos din lemn iar restul de sticlă. Cele de pe margini sunt fixe, cele din mijloc sunt de obicei deschise. Acolo, după una din uși se formează un cotlon mic și întunecos. Holul nostru dă o lumină difuză de la neoanele cu bâzâit înfundat, ce se estompează pe scări. De la celălalt etaj se vede același fel de lumină și pare un cuibușor secret, plin de farmec. Îmi place să mă ascund acolo și să ascult poveștile surorilor de noapte. Prin ele particip și eu la viața de afară, din lumea reală, mă simt un pic mai... acasă!
Stau înfășurat în pătură, văd casa uneia din ele, așa cum povestește ea, cum o repară, cum o văruiește și parcă sunt acasă și o ”ajut”, mai mult jucându-mă, pe mamaia la văruit! Apoi aud cât de rău este soțul celeialte la băutură, ce-au mai gătit, spălat, cusut... și adorm în lumea lor de povești.
Așa îmi plăcea și acasă, să mă joc pe lângă cei mari și să ascult: cine ce-a mai făcut, de ce cutare e rea, Cutărescu și-a luat porc, nu mai avem sare, se scumpește nu știu ce...
Târziu, în noapte, mă trezesc să merg la baie, înfrigurat. Mă duc și mă uit pe hol cu grijă. Sora stă pe un scaun, învelită cu ceva și moțăie, ba nu, chiar a adormit! Îmi adun pătura să nu foșnească, merg la baie și apoi încet, încet, mă strecor spre camera mea. Acum e acum! Trebuie să trec peste picioarele ei. Stă picior peste picior, de-a latul holului și nu pot să trec peste ele. Ce să fac? Mă întorc, mă pitesc iar pe casa scării, întind o mână, apuc covorul lung de pe hol și smucesc ușor s-o deranjez! De obicei nu doarme așa, picior peste picior, ce i-o fi venit azi? Se trezește, se uită în jur, se înfășoară mai bine în pătură și se cuibărește a culcare. Trec minute luuungi până-i aud respirația calmă, de om care doarme. Încep iar aventura drumului spre cameră. Când să trec pe lângă picioarele ei mă împiedic și o trezesc! Am înghețat de spaimă, îmi tremurau genunchii de m-am ținut de perete! Cu ochii umflați de somn se răstește:
- Ce cauți mă pe hol?
- Am fost la baie, tanti sora!
- Treci în pat, zise ea, aranjându-și din nou pătura.
Am scăpat! Cu inima bubuind în piept intru în cameră și, repede, mă sui în pat. Deodată aud scârțâitul scaunului sorei, pașii ce se apropie de cameră și răstit dar cu ton jos spune:
- Cu pătura la baie mă, pe cine prostești tu?
M-a luat în spălător, în capătul holului, să nu deranjăm pe ceilalți și mă pregăteam de o ceartă, asortată cu urecheli și castane!
Înfrigurat căutam o idee, un motiv ceva... Dar nu-mi venea nimic la ora aia în minte!
- Că doară n-oi fi somnambul, spune furioasă sora!
Asta era ideea! Dar trebuia s-o iau pe ocolite să nu mă prindă cu minciuna!
- Tanti, zău nu știu cum de eram cu pătura, m-am trezit căzut din pat și am vrut să mă urc înapoi, dar eram tocmai pe hol! Nu știu cum am ajuns acolo!
Sora, contrariată, văzându-mă că tremur, eram și cam vânăt, de frig binențeles, dar ea nu știa asta, m-a luat cu binișorul și m-a întrebat dacă e prima dată. Hei, dacă am văzut că e rost de scăpare și de povestit cai verzi pe pereți am și început.
- Știți, mama mi-a spus să nu spun la nimeni, dar și acasă mai cad din pat și mă trezesc în curte! M-a dus la doctor și a spus că n-am nimic, doar să aibă grijă să nu pățesc ceva!
M-a lăsat să mă culc și, a doua zi, dis de dimineață, am fost chemat la cabinetul medical. Toate surorile în păr - cea de noapte nu plecase acasă - și doctorul, mă priveau cu un aer grav, de parcă eram pe moarte!
- Ia spune, puișor, zise el, cum a fost azi noapte?
Am povestit totul, cu lux de amănunte, inclusiv partea cu drumul la spălător, moment în care sora de noapte a făcut fețe, fețe, la privirea mustrătoare a doctorului! Am povestit doar partea de ficțiune, evident! Au mai întrebat și de episoadele de acasă, au început să discute cu spatele la mine, eram numai ochi și urechi, și au stabilit că mă trimit după amiază cu salvarea la un doctor specialist, la Mangalia. Pentru mine era rost de-o ieșire din sanatoriu, eram încântat!
Eram evenimentul zile, copiii mă întrebau dacă fac urât noaptea și le-am spus că dacă am ciudă pe cineva, în somn mă trezesc că-l strâng de gât! Și mi-e frică că s-ar putea vreodată să nu mă trezesc și acel cineva să moară! Rumoare! Cei răi se dădeau bine pe lângă mine, spunându-mi că doar nu iau în serios joaca noastră, că ei de fapt mă simpatizează!
Eeei! Și m-au dus la specialist! Toată vitejia mea rămăsese în urmă, în Techirghiol. Drumul cu salvarea n-a fost chiar cum mă așteptam, am stat în spate singur și am privit afară prin zgârieturile din vopseaua geamurilor. Totuși erau câmpuri cu recolte, care îmi aminteau de câmpurile pe care mă duceam și mă plimbam singur, de mă pierdeam în porumbul înalt, sau mă ascundeam și mă tăvăleam prin grâul frumos și mare....
Am ajuns într-un hol de așteptare, unde era un vitraliu maaaare, cu ceva scene marine stilizate, tare frumos, dar începuse deja să-mi fie teamă de ce va urma!
Specialistul, cu un ciocănel în mână, mi-a încercat reflexele la picioare și a început să stea de vorbă cu mine, mi-a spus că minciuna iese la iveală cu nu știu ce aparat (mai târziu am aflat că era un simplu tensiometru). Am sfeclit-o! De spaimă că-mi va face și nu știu ce injecții, cu o seringă imensă, cu care spunea că-mi va trage tot din cap să vadă ce-i bun și ce nu, am mărturisit tot, de-a fir a păr. Cum, de dorul casei, am ascultat poveștile surorilor, cum am adormit, după aceea, în cotlonul meu minunat, că nu a fost prima oară, ci doar acum am fost prins... Ce mai, aș fi spus de spaimă și ce-am greșit acum un an, numai să scap! Nu știu ce și cum a înțeles doctorul acela, dar avea ochii în lacrimi. Dar și râdea, în același timp! Pusesem pe drumuri o soră, o mașină și i-am luat și din timpul lui aproape o oră! A ieșit afară a vorbit ceva cu cei ce erau dincolo și am auzit hohote de râs! A venit înapoi și mi-a spus că e foarte grav că am mințit și, ca să nu se afle de prostia mea, o să-mi prescrie ceva, doar pentru că el consideră că n-o să mai fac și că merit o șansă de îndreptare. Dar nu știe sigur dacă o să scap, totul depinde de cum mă voi purta mai departe. Am ajuns la sanatoriu, plin de grijă, că se va afla și că voi fi grozav pedepsit.
Au trecut zile, săptămâni, și nu s-a întâmplat nimic. Scăpasem...
Mai erau nopți când n-aveam somn, mi-era dor de locul meu plin de mister, dar frica de acel aparat ce răsufla adânc când mi-l punea la mână, acel tensiometru ce nu-l mai văzusem, seringa aceea imensă, mă făceau să stau cuminte până adormeam!
-->
Comentarii