trezirea de dimineață mă uimește în fiecare zi
e ca și când aș coborî dintr-un accelerat de mare viteză
și aș urcă într-un tren regio
care oprește exasperant în toate stațiile
amintindu-mi că sunt doar un biet navetist
rătăcit între un vis voluptos
și o slujbă searbădă
tot mai nesigură
nici mâine nu voi găsi probabil filonul de aur curat
în galeriile morții
mă gândesc
iar Statul va închide și puținele mine din Apuseni
și Borșa
va denunța toate contractele de muncă silnică
ajutoarele sociale și de înmormântare
fără nicio strângere de inimă
oho
deja e prea mult
perorează șeful de șantier
am ajuns la fundul sacului
oare de ce admirăm cu toții America
visul american
și de ce nu ne asumăm propriile visuri
(ca stăpâni absoluți ai vieților noastre!)
așteptând să ne tot bântuiască alții…
-->
Comentarii
Da, asta spun și eu! Vă mulțumesc
Pentru că e mai ușor să decidă alții pentru tine... Să sperăm că într-o zi ne va crește în suflet curajul suficient de mult căt să ne asumăm soarta!
Felicitări pentru poezie!
Mulțumesc frumos!
Frumos Aurel!♥️