Iarna gândului m-apasă,
Urlă-n noapte, nu mă lasă,
Alb s-aşterne în cuvinte,
Irosind chemări, în minte.
Stele par de ceară arsă,
Nelumina şi-o revarsă
Peste dale-ncremenite,
Peste simţuri adormite.
Furişate-mi ţes iar gândul
Ca valul ce-nghite prundul,
Acte noi, sclipiri în zori,
Într-un rol cu doi actori.
Zâna nopţii, îmi sunt eu.
Mă prezint la Dumnezeu,
Şi ‘ntr-o caldă armonie
Mă-nsoţesc îngeri, o mie.
Cerul parcă înfloreşte,
Ploi de stele risipeşte,
Mii de Iele mişcătoare
Îmi croiesc noua cărare.
Aripi noi îmbracă vântul,
Stăpânește iar pământul,
Zboară prin scântei de foc,
Zânei, să-i croiască loc.
Înalţ rugi şi cânt poeme,
Domnu’ ascultă-n jilţ de vreme,
Şi, pe coala înserării
Scrie lin, ca apa mării:
-Am să-ţi fiu mereu un scut,
Ruga veşnic ţi-o ascult,
Apără-ţi în vers iubirea!
Eu, ti-am zămislit menirea.
Când, pe-al soarelui pervaz,
Trupul îți va fi iar treaz,
Să-l îmbraci în haină nouă,
Să nu-l ningă, să nu-l plouă.
Sub umbra cutumelor
Înalț zid furtunilor.
Şi, nu voi lăsa vreodată,
Să ți se impună-o soartă.
-->
Comentarii
Cu admirație și drag!