visul unei nopți de primăvară
parcă te plimbai pe cer
printre stele și luceferi,
c-un contur de lună plină,
rătăcită prin grădină.
stam lungit pe iarba deasă
și priveam la tine-ntruna,
erai tu sau era luna?
tot călătorind cu mintea
printre norii afumați,
iarba a crescut prin mine,
parcă săvârșeam un rit,
spiritul a luat-o razna,
ploile m-au învelit
și-am visat că am murit.
tot pământul se topea
și eu m-agățam de cer,
tot zburam printre neant,
eram omul fără trup
și voiam cerul să-l rup.
și m-am întâlnit cu tine,
trupul meu era proscris,
simultan cădeam în van,
voiam să te prind o clipă,
dar îmi lipsea o aripă.
zeii toți treceau călări
peste noi și peste timp,
zările verzui, speriate,
alergau peste orbite
dând din cap și din copite.
voiam ca să îți desprinzi
trupul de pe cer, femeie,
te vedeam printre oglinzi
când convexe, când concave,
niște deformații grave
ce nu doream să le vezi.
din părul tău curgeau stele
iar din glezne lapte dulce,
ochii îți erau luceferi,
corpul ți se destrăma,
o frumoasă fără fire
ce-mi zdrobise inima.
cerul s-a-nclinat de-o parte
și te-a aruncat departe,
noaptea te-a făcut nălucă,
izbește-mă, fericire,
uite așa în nesfârșire
ca să pun mâna pe ea
că este iubita mea.
visul mi s-a destrămat,
cerul s-a înseninat
iară somnul meu târziu
sta la margine de timp,
rumegând cuvintele,
vorbele curgeau, curgeau
și mereu mă amurgeau…
miercuri, 9 mai 2012
-->
Comentarii
sta la margine de timp,
rumegând cuvintele,
vorbele curgeau, curgeau
și mereu mă amurgeau…
sincera admiratie.
Cu toată admiraţia pentru acest poem