În catedrala mare
Stau cu o lumânare
Și Domnului i-ofer,
Din vise, din ce sper...
E liniște adâncă
În fața-i, ca o stâncă
Nu mișc... Doar ruga mea
Spre cer să urce vrea...
O pâlpâire-apare,
Lumina crește mare,
Ușor m-a-înconjurat...
Ceva... m-a-înfiorat!
O formă de lumină,
Cu o mișcare lină,
Spre mine a venit
Și... Uite! Mi-a zâmbit!
Simt pace, bucurie!
Cu-n gest de duioșie,
M-a mângâiat ușor:
-Mai vino când ți-e dor!
Pătruns de-a sa lumină
Ființa mi-e senină
Mă simt iubit, curat,
Mai blând, mai împăcat...
Lumina-încet dispare
Privesc la lumânare
Și-s tare mulțumit:
Azi... Domnul mi-a zâmbit!
-->
Comentarii
Mulțumesc Mihaela pentru aprecieri! Mereu ai o vorbă frumoasă pentru mine...
Mulțumesc Irina, tu o ai deja în suflet, în priviri... Nu ne povestești cum ai primit-o?
Cel mai pretios dar pentru suflet, zâmbetul divin! Felicitări!
Frumos ai simtit lumina sa ne-o redai, Viorel! Felicitari!
Așa zâmbet mi-a adus comentariul tău Maria! Suflet cu nume ceresc, îți mulțumesc...
Domnul ne zâmbește la toți la fel Ioana, doar să ne liniștim și ne apare!
Mulțumesc de apreciere...
UN ZAMBET PLIN DE LUMINA !
FELICITARI SI MULTUMIRI !
Domnul mi-a zâmbit...frumos.
-
1
-
2
de 2 Următor →