Zâmbetul mamei

Nimic nu mă satură de foame ori sete
mai mult decât zâmbetul mamei,
mângâierea ei cu aripi de fluture
ce-mi alungă-n uitare, tristeţea.

Razele iubirii mă sărută tainic pe faţă
leoaică flămândă de dragoste.

Flacăra ei răspândeşte dogoare,
linişte-n suflet fără măsură,
mâinile-i parcă îmbrăţişează aerul
te lasă fără cuvinte cu ochii-n lacrimi.

Bucuria mă stăpânea în tot trupul
ca pe un rătăcit visător.

Astăzi numai nostalgie mai simt

timpul ars într-o lampă cu gaz,
nimic nu-mi mai umple nerăbdarea,
în tot cea rămas prind viaţă rădăcinile
şi lujerii fac muguri.

Până şi pietrele se urnesc din loc
fac albie apelor să curgă,
există o mare care aşteaptă,
un suflet care tânjeşte.

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->