Nimic nu mă satură de foame ori sete
mai mult decât zâmbetul mamei,
mângâierea ei cu aripi de fluture
ce-mi alungă-n uitare, tristeţea.
Razele iubirii mă sărută tainic pe faţă
leoaică flămândă de dragoste.
Flacăra ei răspândeşte dogoare,
linişte-n suflet fără măsură,
mâinile-i parcă îmbrăţişează aerul
te lasă fără cuvinte cu ochii-n lacrimi.
Bucuria mă stăpânea în tot trupul
ca pe un rătăcit visător.
Astăzi numai nostalgie mai simt
timpul ars într-o lampă cu gaz,
nimic nu-mi mai umple nerăbdarea,
în tot cea rămas prind viaţă rădăcinile
şi lujerii fac muguri.
Până şi pietrele se urnesc din loc
fac albie apelor să curgă,
există o mare care aşteaptă,
un suflet care tânjeşte.

Comentarii