Mantia visului
învăluie gândul
Când Rigel îşi cerne
albastru descântul.
În briza tăcerii,
plutesc atâtea şoapte,
Tumultul vieţii poartă
risipite-n noapte.
Adâncul desprinde
umbre transparente,
Vălurind visări
în linişti aparente.
Ziua nu cunoaşte
extazul misterului,
Nici tainica vibrare
a necuprinsului.
În fiecare noapte
dorul tresare,
Cu braţele brodează
pe cer cărare.
Iubirea-şi arcuieşte
seva risipită
Şi trupul se umple
de-o blândă ispită.
Când inima se îmbracă
în umbre de dor
Cu privirea furată
de-un nor visitor,
Greu îmi aşez fruntea
pe ai nopţii umeri goi,
S- ascult cum depărtarea
se şterge dintre noi
Doar acum auzul
pătrude chemarea
Când zâmbetul tău
împodobeşte zarea.
Sub strălucirea-naltă
a nopţii senine,
Spre porţile luminii
păşesc lângă tine.
-->
Comentarii
Recitit cu drag!
Admiratie!!!
În fiecare noapte
dorul tresare,
Cu braţele brodează
pe cer cărare.
Iubirea-şi arcuieşte
seva risipită
Şi trupul se umple
de-o blândă ispită.
Foarte frumoase versuri, Agafia dragă!
Lecturat cu deosebită plăcere!
În fiecare noapte
dorul tresare,
Cu braţele brodează
pe cer cărare.
Iubirea-şi arcuieşte
seva risipită
Şi trupul se umple
de-o blândă ispită.
Minunate versuri,felicitari Agafia..!