Cu viaţa întinsă pe sârmă, la uscat,
îmi storc dorul să fie plină albia,
să mă plimb pe faleza ei,
(cu viteza gândului),
să nu-l simt departe,
să-i văd zborul,
să-mi agăţ mâinile de aripile lui,
să fim un tot.
Întregul.
Îl aştept.
12.12.2014, ora 13, 00’

Comentarii