zbor
se mută mereu cineva lângă mine,
o pasăre, un cântec, o mireasmă,
o lumină, o stea, o lună, un dor,
uneori aud tropot de cai în infinit,
vreau să zbor cu ei și tu mă-ntrebi
de ce să plec și să te las
ca pe o salcie plângătoare
la margini de ape în bătaia vântului,
apoi mă înstrăinez într-un interior
fără ferestre al unei așteptări
care niciodată nu mai vine…
după care bate vântul, mă ia și nu-mi spune
unde vrea să mă ducă,
poate să rătăcesc drumul pustiei,
pe nori în amurg într-o gvadrigă,
trasă de păsări nebune, nebune,
poate spre marginile timpului visării
mă duce să mă îngroape în cer
în amintiri și iluzii, în realitățile mele
în care pot să respir aerul eternității.
mai mi-au rămas copacii și noaptea
și ramurile stelelor tremurătoare,
și zăpezile de mâine care mă-ntorc
într-o copilărie cu sănii
și clinchete de clopoței.
duminică, 30 iunie 2013
-->
Comentarii
Frumos zbor!
Prin simboluri inteligente aţi creat o poezie
frumoasă şi înălţătoare ca zborul lin...
Minunat, minunat, maestre!
.
Aurora, cu admiraţie