Zece funde

[Angi Cristea]

mi-e dor de aburul nărilor umede 
calul acela înțelept mă iubea 
între noi erau mutări (i)logice ca la șah
nevederea simțurile ți le pipăia
turele tale sincere pe lângă plopii fără soț 
agitau romantismul desuet 
cu rufe albe la balcon 
pantofi negri cu șiret /prea înțeleptul meu unicorn/

gem caisele de irepetabila povară 
mă tem mă tot tem 
că donquijote o să moară 
într-o magică zi de septembrie
iar el calul acela înțelept o să-mi moară cu ochii deschiși
mirosind iarba de mare amară

calul se resemna să fie potcovit 
coama lui împletită cu zece funde 
striga să nu mă tai sunt cal de povară 
la abator toți măcelarii miros a minciuni sau a boală 
între noi caii aleargă ultima cursă
nu există final învingătorul sigur se împușcă


cu nările umede calul aleargă
iubiri de o vară ard la foc mocnit
trotuarul scuipă lavă jilavă 
setea orașului fără cai 
cere o mie de ani 
ca o mie de stropi în ocean 
calul îmi linge mâinile drept 
am ochii deschiși de mărgean/pești coloranți în ocean/
mută întâi tu mai aștept un veac o cursă un pas 
șah mat de azi merg cu singurătatea la pas

[Angi Cristea]

Multumesc, Rodica!Onorata.

[Ion Rodica Nicoleta]

poezie cu rimă albă de o supleţe verbală uluitoare. Metafora vieţii, jocul de şah, da un aspect logic poemului. Felicitări! 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]