Ieri am prezentat Mănăstirea din localitatea Tudor Vladimirescu - GALAȚI
Situata la 4 km de comuna Tudor Vladimirescu, între orașele Galati si Tecuci, Manastirea Vladimiresti este un loc de pelerinaj si hrană sufleteasca pentru cei ce-i cunosc istoricul sau il afla cand ajung aici ca vizitatori. Manastirea de maici cu sobor numeros (aproape 200), in prezent se situeaza pe locul trei in tara ca numar de personal dupa mănăstirile Agapia și Văratec, dar pe primul loc intre manastirile cu vietuire de obste. Constructia Manastirii Vladimiresti a inceput in anul 1938 in urma vedeniilor avute de sora Lica - Vasilica Barbu Gurau, care mai apoi a devenit maica Veronica, stareta si stavrofora acestei manastiri, un an mai târziu sfinţindu-se deja paraclisul mănăstirii. Înfiinţarea noului locaş de închinare a fost aprobată în anul 1941. Proiectul mănăstirii a fost realizat de către arhitectul Ion Berechet, avand ca model manastirea romaneasca Prodromu de pe muntele Athos. Inflacarate de credinta si dragostea de Dumnezeu ce le tinea loc de caldura si de multe ori de hrana, un grup de surori a muncit doua ierni si o vara vietuind si rugandu-se intr-un bordei sapat in pamantul pe care se afla acum trapeza. Caramida era pregatita si arsa tot de ele, pe loc, sub indrumarea lui Gheorge Linguraru meserias din Adjud. Paraclisul a fost varuit si impodobit cu catapeteasma si icoane. Pictura s-a realizat abia in anul 1990. La 15 august 1991 a fost sfintit de catre episcopul Casian Crăciun. In 1941 incep sapaturile pentru fundatia bisericii mari (cu hramul Adormirea Maicii Domnului). Constructia este definitivata in 1943. Pictura in stil neo-bizantin, se va realiza in cursul aceluiasi an de catre pictorul Hermeneanu, ucenic al renumitului pictor de biserici Belizarie din Bucuresti. Ca urmare a unor îndepărtări de la rânduielile bisericeşti tradiţionale manifestate în viaţa mănăstirii, dar şi a presiunilor exercitate de regimul comunist totalitar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act, în 1956, de autodesfiinţarea mănăstirii. Prima manastire desfiintata a fost Manastirea Vladimiresti. In noaptea de 29 martie 1955, maica Veronica, comitetul de conducere si parintele slujitor au fost arestati. Considerate dusmani ai poporului, membrele comunitatii (in numar de 318) au fost ridicate in noaptea de 14 februarie 1956. Au urmat ani grei de inchisoare si domiciliu fortat pentru port ilegal de uniforma. Maica stareta a efectuat sase ani de inchisoare din cei 15 ani de condamnare la munca silnica, redusi apoi la 8 ani de inchisoare corectionala. Vreme de 10 ani la manastire a functionat o scoala pentru copiii handicapati, iar cladirea bisericii a fost transformata in magazie. In mai 1990, Inaltul Arhiepiscop Antim Nica al Galatiului si Prea Sfintitul Episcop Vicar Casian Craciun, au sustinut in fata Sfântului Sinod redeschiderea manastirii. Pe drept cuvant ei pot fi considerati ctitorii noii Manastiri Vladimiresti. Maicile ramase in viata (160) au revenit, iar obstea s-a intarit prin primirea de surori tinere. Toate au participat la refacerea chiliilor, trapezei, bolnitei si arhondaricului (transformat ulterior in atelier de pictura). Mănăstirea este constituită din biserica mare cu hramul Adormirea Maicii Domnului, la est – paraclisul (biserica mică) și la sud - Micul Altar de vară. Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992. De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei, trecand pe sub clopotnita. De o parte si de alta se afla staretia si caminul preotesc. Muzeul detine 106 icoane vechi din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea. În staretia manastirii se pastreaza opt potire de argint masiv din cele 12 gasite in fata sfintei proscomidii in biserica mare (ascunse de o persoana necunoscuta, la inchiderea manastirii). Manastirea Vladimiresti detine ateliere de pictura, sculptura de rame si mobilier bisericesc, de inramat icoane, croitorie, broderie, tricotaje, flori artificiale si covoare. Gospodaria are 80 de hectare de pamant arabil, zestrea maicilor, vie, livada, pasari, animale, o brutarie proprie, o bolnita si o mica padure de salcami. Din 1996 manastirea are incalzire centrala cu gaze naturale. Construita in forma de cruce conform traditiei ortodoxe, biserica mare este impodobita la exterior cu un brau de icoane lucrate in mozaic, opera pictorului Gheorghe Raducanu. Artistul, patruns de evlavie nemarginita pentru Maica Domnului si dorind sa lucreze la o biserica inchinata acesteia, o ilustreaza in 73 de ipostaze. Deasupra intrarii se afla icoana Adormirii Maicii Domnului, hramul bisericii. In partea inferioara, tot la exterior, biserica este inconjurata de un brau de icoane de sfinti in marime naturala, aplicate in firide in anul 1992.
-->
Răspunsuri
ora 11.30 - 2 raspunsuri
Colegiul Naţional Decebal Deva
Acţiunea pentru înființarea unui liceu în oraşul Deva a constituit o mândrie pentru orăşelul de la poalele bătrânei cetăţi şi un nesecat izvor de noi posibilităţi de lumânare şi afirmare a tinerilor generaţii de mult încercatul comitat al Hunedoarei. De aceea toţi locuitorii judeţului: romani, maghiari şi germani au acceptat să plătească un impozit suplimentar pe timp de 10 ani (1871-1881) pentru acoperirea cheltuielilor legate de înzestrarea şi construirea unui local corespunzător pentru noua şcoală, unică atunci în această parte a Transilvaniei.
După obţinerea cuvenitei aprobări din ordinele Ministerului Culturii cu nr. 10.143 din 14. VII.1871 şi 17.268 din iulie acelaşi an şi aducerea lor la cunostiinta populaţiei oraşului şi a delegaţilor din judeţ, în cadrul unei adunări populare, toţi cei prezenţi şi-au reînnoit în mod solemn angajamentele luate anterior privind sprijinul acordat noii şcoli din Deva. Acum ales şi primul comitet şcolar, format din reprezentanţi ai populaţiei maghiare, germane şi romane: Iordan Domokos, suprefect şi preşedinte al comitetului şcolar, Szeremley Lajos, Lengyel Gergely, Csaklany Gyorgy, Gergelyffi Tamaş, Lehmman Robert, Trifu Simon şi Piso Simon, membri.
Liceul real din Deva, înființat la 4 octombrie 1871 pe baza ordinului Ministerului Culturii din Budapesta, cu nr.10143/ 1871 a funcţionat la început în localul de pe strada M. Eminescu şi, după ce acesta n-a mai fost încăpător, s-a închiriat în anul şcolar 1879-1880 încă un local, demolat azi, în care funcţionau: 3 clase, bibliotecă, colecţia de ştiinţe naturale şi sala de desen.
Dispersarea liceului în două clădiri a creat greutăţi în bună desfăşurare a procesului de învăţământ şi de aceea, la cererea părinţilor, elevilor şi profesorilor, adresată Prefecturii Comitatului Hunedoarei, acesta intervine pe lângă Minnisterul Culturii pentru aprobarea construirii unui local de şcoală corespunzător, pe cheltuiala statului. Ministerul aprobă construirea localului şi în anul 1886 aloca pentru acest scop suma de 100.000 kor., suplimentata ulterior cu încă 60.000 kor. După multe frământări şi confruntări de opinii în legătură cu locul unde se afla amplasat noul local, s-a căzut de acord să se cumpere locurile de casă şi grădinile unor proprietari pe un front de 30m, între actualele străzi „1 Decebrie” şi str.” Decebal”, cu suma de 28.500 kor. Şi adâncimea de 100m până pe stradă A. Şaguna. Ulterior terenul a fost lărgit, cumpărându-se şi curtiile, grădinile şi casele învecinate. Construirea noului local începe la 24 octombrie 1888.
Localul este construit din piatră şi cărămidă, duşumeaua din scândură, atât în săli cât şi pe coridoare (iniţial), iar tavanul din traverse de fier şi bolte de cărămidă. Înălţimea încăperilor este de 4.1m la parter şi etaje, iar la demisol 3,6m. Lăţimea tuturor încăperilor destinate învăţământului (săli de clase, laboratoare etc.) este de 6 m, iar lungimea variază între 5-12m.
Întreaga clădire cuprinde 64 încăperi cu 6 ieşiri dintre care trei la faţada. Gardul de fier de la faţada este construit din donaţia ministerului Trefort Agos, în anul 1891. Mobilierul şcolii (bănci, dulapuri, mese, scaune etc.) a fost comandat la firma Bakk L. din Cluj. Acesteia, conducerea şcolii prin directorul Teglos Gabor, îi aduce cele mai vii mulţumiri pentru respectarea termenului de livrare şi montare, cât şi pentru bună calitate a mobilierului fabricat.
Actualul local al liceului a suferit apoi, în perioada anilor 1890-1901, diferite transformări evaluate la suma de 100.000 kor. Astfel, a fost înlocuită duşumeaua de scândură de pe coridoare cu plăci de ciment, s-au demolat ziduri interioare mărindu-se unele săli de clasă, ori s-au creat noi încăperi şi alte transformări dictate de cerinţele bunei desfăşurări a procesului de învăţământ.
Internatul liceului Decebal
Urmarea a reformai învăţământului din 1941 liceul „Decebal” a cunoscut o seamă de transformări, experienţe şi restructurări cu consecinţe importante în munca de instruire şi educare a tineretului şcolar. În anul 1948 liceul „Decebal” a fost transformat în şcoala organică cu clasele 1-11, având denumirea de şcoală medie de băieţi şi durata de 11 ani.
În clasele 1-7 (ciclul 1 şi 2) a şcolarizat băieţi şi fete, iar în clasele 8-11 (cilul mediu) a şcolarizat numai băieţi până în 1956, când a început şi mixtarea ciclului mediu cu clasa a 8-a. În sistemul şcolii medii de 11 ani aplicat din 1948 până în 1954 când a absolvit ultima serie cu 11 ani, învăţământul a avut un caracter unic, dând elevilor o pregătire uniformă. În anul 1953 în baza ordinului ministerului învăţământului durata scoalrizarii a fost redusă la 10 ani, iar unitatea a primit denumire „Scoala medie de 10 ani”.
Sistemul şcolii medii de 10 ani a fost aplicat doar 4 ani şcolari din 1953-1954 până în 1956-1957, când a absolvit liceul ultima serie cu 10 ani de studiu (50 de absolvenţi). Absolvenţii au fost numai băieţi, elevilor li s-a adăugat o pregătire uniformă. În această perioadă s-a experimentat şi o nouă structură a anului şcolar, acesta fiind împărţit în pătrare cu o vacanţa şcolară între pătrarul 2 şi 3 şi vacanţă de vară. Rezultatele nu au fost satisfăcătoare.
Din anul 1956 s-a revenit la împărţirea în trimestre. Şi în cadrul sistemului de notare s-au experimentat noi valori exponenţiale. Astfel din anul şcolar 1952-1953 s-a renunţat la notarea cu cifre de la 10 la 1 şi s-a aplicat notarea de la 5 la 1, după sistemul din universitatea sovietică, ca din 1957 să se revină la sistemul vechi (10-1) valabil şi astăzi.
Din anul şcolar 1959-1960 toate clasele şcolii au devenit mixte, iar din anul şcolar 1958-1959 elevii celor două clase a 10-a au fost împărţiţi, formând o clasă realistă şi una umanista ceea ce a făcut ca în anul şcolar 1959-1960 să avem prima serie de absolvenţi realişti şi umanişti. Începând din decembrie 1957 unitatea a primit denumirea de Şcoală medie nr. 2 „Decebal”.
Cu acest prilej a primit cartea de onoare din partea ministerului învăţământului. Din anul şcolar 1960-1961, ministerul învăţământului ia iniţiativa organizării şi desfăşurării învăţământului mediu pe baza constituirii unor şcoli medii cu colective numeroase de elevi şi cu cadre didactice corespunzătoare.
Ca urmare în anul 1960 organizarea acivitatii în unitata noastră şcolară înregistrează o restructurare radicală. Ciclul 1 (clasele 1-4) este trecut la şcoala generală „Dr. Petru Groza”; ciclul 2 (clasele 5-7) începe a fi lichidat prin trecerea treptată la aceeaşi şcoala generală, iar ciclurile medii de la cele 3 şcoli din oraşul Deva: scoala medie nr. 2 „Decebal”, scoala medie „Dr. Petru Groza” şi şcoala medie „Petofi Sàndor” sunt unificate, toţi elevii claselor 8-11 fiind şcolarizaţi din anul şcolar 1960-1961 la şcoală medie nr. 2 „Decebal”.
În anul 1965 prin dispoziţia ministerului învăţământului scoala reprimeşte denumirea de Liceul „Decebal” fiind un liceu mixt de cultura generală de 7 ani. Începând cu clasa a 10-a efectivele claselor se împart după aptitudini în cele două secţii: realistă şi umanistă.
Trecerea la învăţământul general obligatoriu de 8 ani începând cu anul şcolar 1964-1965 a dus implicit la sporirea duratei studiilor pentru absolvirea liceului de cultura generală de 12 ani. În 1969 liceul dădea prima promoţie de absolvenţi ai liceului cu 12 clase. În structura şcolii cu 12 ani liceul de cultura generală prevedea pentru anul 1 (clasa a 9-a) un plan de învăţământ unic, iar pentru ceilalţi 3 ani au fost prevăzute planuri speciale diferenţiate pe secţiile realiste şi umaniste.
Colegiul Naţional Decebal Deva (Hunedoara) (1871)