Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Sanatoriul Marila din Oravița - CARAȘ SEVERIN
Între obiectivele însemnate ale Ligii Naționale împotriva Tuberculozei în anii 1930 s-au aflat și acelea vizând ridicarea unor sanatorii speciale pentru TBC în ţară, astfel că în anul 1936 au început lucrările de construcție concomitent la mai multe sanatorii, respectiv Marila (Caraș-Severin), Dobrița (Gorj), Moroieni (Dâmboviţa) şi Turia (Covasna). Astfel, în anul 1937 s-a inaugurat clădirea nouă a Sanatoriului de la Marila, amplasată în imediata vecinătate a vechii stațiuni din perioada imperiului austro-ungar, o clădire cu arhitectură tipic modernistă, proiectarea fiind realizată de o echipă de arhitecți și ingineri de specialitate coordonată de prof. dr. arh. Grigore Ionescu. Noua clădire a primit oficial numele de Sanatoriul Marila. Astăzi Marila este o localitate ce aparține de orașul Oravița. În anul 1934, Liga Naţională contra Tuberculozei l-a ales ca preşedinte pe doctorul G. Costinescu, viitor ministru al sănătății în guvernarea liberală. În bugetul Ministerului Muncii şi Sănătăţii Publice din anul 1932 erau 15 milioane şi 25 milioane lei rentă de stat, Căraşul fiind trecut în Registrul de Operații Financiare-Investiții cu proiecte spitalicești în Oraviţa, Reşiţa, Moldova Nouă şi Bozovici. La fiecare din edificiile construite s–au aplicate și elemente ținând de situații specifice zonei - la Marila, spre exemplu, clădirea principală are în zona de îmbinare cu structurile și anrocamentele din fundație elemente culisante pe role antiseismice, asemeni clădirilor înalte din Japonia. Grupul de inițiatori locali, senatorul liberal Virgil Musta, protopop Ortodox de Oraviţa, deputatul liberal Octavian Furlugeanu, prefectul liberal Pavel Liuba, primarul liberal orăviţean medicul Dimitrie Carabaşiu, medicul şef Nicolae Belu, doctorul Ion Ţeicu, Pavel Lazăr, specialişii veterinari A. Perian şi Ştefan Crăiniceanu, cu toții membri în comisia locală de investiții, și-au dat acordul și s-au luptat pentru realizarea noului sanatoriu dar şi a spitalului din Oraviţa.
***
O menţiune aparte se impune acum, în situația în care destule pliante-reclamă adeveresc importanţa locului nu doar pentru tratament ci şi pentru turism şi vilegiatură de sezon. Stabilimentul, aflat o perioadă în proprietatea întreprinzătorului Ştefan Ţunea, era situat „în mijlocul codrilor de brazi”, la o altitudine de 800 m, cu „un izvor cristalin de munte”, masa „e de primul rang, de patru ori pe zi, cina proaspătă, lapte de munte”, pliantul invitând încă din titlul său: „Vizitaţi Staţiunea Climaterică Marila.”
***
Survenind evenimentele celui de-a doilea război mondial, aceste lucrări au cunoscut întreruperi, fiind reluate după 1943. În același timp cu ridicarea noii clădiri a sanatoriului s-a finalizat și reamenajarea vechilor vile care constituiseră spaţiile utilitare din prima etapă de existenţă a Sanatoriului Marila, până la 1942-1943. În vara anului 1946 situaţia finalizării lucrărilor la noul edificiu a revenit prin lege Căilor Ferate Române. Între lucrările realizate prin muncă voluntară, în intervalul 1947-1948, s-a aflat şi Sanatoriul Marila. În anul 1948, sanatoriu și-a reluat activitatea, cu 500 de paturi, sub direcția medicului Ionel Crăciun, urmat de Ion Ştefănescu, Petru Craioveanu, Gheorghe Vidraşcu și Dumitru Marian. În anul 1952, din inițiativa medicului ftiziolog Virgiliu Golli, autoritatea sanitară a regiunii Banat a preluat şi vilele renovate ale fostei Stațiuni Marila pentru un sanatoriu TBC cu numele Brădișor, numărul de paturi fiind 150. În anul 1956 medicul Constantin Burlă a preluat conducerea spitalului sanatorial, denumit acum Ilie Pintilie, a reparat vila nr.2, a organizat o şcoală şi o creşă pentru copiii angajaților, blocul administrativ, numărul paturilor fiind de 200. În anii ’70 ai secolului al XX-lea amplasamentul medical număra 625 de paturi.
***
Astăzi, la 20 de kilometri de Anina, în inima codrilor cărășeni, o clădire asemănătoare cu ruina unui hotel din vremea interbelică stă să se prăbușească. Sanatoriul Marila îl numesc autoritățile, oamenii în schimb îi spun Epava. În clădirea sinistră sunt internați bolnavi cronici și de tuberculoză din toată România. Șapte ani au trecut de la prima și ultima investiție guvenamentală prin care au fost schimbate țevi și igienizate cele trei etaje functionale. Sanatoriul, care cândva a atras nobilimea austro-ungară, germani și britanici este astăzi lipsit de puls din cauza promisiunilor care nu au devenit niciodata realitate.
-->
Răspunsuri
ora 11.05 - 2 raspunsuri
Mânăstirea "Sfânta Maria" Techirghiol
În anul 1928, primul patriarh al României - Miron Cristea - cumpără în staţiunea balneară Techirghiol o vilă modestă cu 16 camere, înfiinţând un sanatoriu preoţesc pentru clerul din întreaga ţară. Mai târziu, patriarhul Justinian, confruntându-se cu politica partidului comunist din primii ani ai epocii lui Gheorghiu-Dej - când, deşi nu se începuse încă campania de dărâmare a bisericilor, se încerca totuşi prin toate mijloacele confiscarea clădirilor care aparţineau Bisericii - a încercat să salveze printre altele şi Sanatoriul Preoţesc de la Techirghiol care era râvnit foarte tare de puterea comunuistă. Astfel, în anul 1951 aduce aici de la stana regala de la Sinaia, o bisericuţă de lemn, înfiinţând un schit de maici şi făcând din sanatoriu o anexă a schitului. Aceeaşi strategie aplicat-o şi pentru salvarea reşedinţei de vară de la Dragoslavele şi a sanatoriului Patriarhiei de la Olăneşti unde a plantat câte o astfel de bisericuţă.
Foişorul clopotniţei este ornat cu motive geometrice şi cruci pe fiecare din cele patru laturi. Motive populare româneşti, geometrice şi florale, se regăsesc şi la ancadramentul uşii, situată pe latura de sud. Pridvorul adăugat ulterior, pe lângă ornamente populare de felul celor amintite, prezintă un profil de maică şi unul de călugăr despărţite de o cruce, sculptate în colţul din partea de vest.
Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă. Supravieţuind intervenţilor succesive asupra picturii întreprinse în diferite perioade, s-a păstrat până în zilele noastre o inscripţie pe uşile împărăteşti: “Aceste dveri au plătit Maer Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale - 1750”. Cercetătorii în domeniu presupun că au fost pictate de Andrei de la Sunfalu, un zugrav renumit în zona de unde provine biserica. Icoanele împărăteşti sunt datate în jurul anului 1730. Pe scenele pictate pe pereţi nu s-a păstrat nici o inscripţie originală, unele din ele fiind refăcute în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania şi aici se întâlneşte pictat tricolorul ca semn de unitate naţională. Pe de altă parte prigonitorii Mântuitorului sunt înfăţişaţi în chipul husarilor, modalitate de exprimare, în viziunea populară, a adversităţii faţă de duşmanii poporului, sentimente care îşi puteau găsi libera expresie în astfel de lăcaşe sfinte de rezistenţă ortodoxă în faţa prozelitismului protestant si catolic. O altă imagine larg răspândită în pictura din sec. al XVIII-lea este cea a Sfântului Cristofor cu cap de câine, care în această bisericuţă este asociată cu imaginea morţii în chip de schelet cu coasa şi care, în Transilvania se întâlneşte chiar şi pe zidurile caselor, ţăranii având credinţa că îndeosebi acest sfânt îi protejează de duhurile rele.
Între anii 1965-1967, patriarhul Justinian a iniţiat lucrări de renovare şi de extindere a căminului (s-a lărgit şi supraetajat aripa dreaptă) iar între anii 1975-1977 s-a construit aripa stângă a complexului şi partea perpendiculară care uneşte cele două aripi, dând complexului aspectul tradiţional al mănăstirilor (mai ales al celor brâncoveneşti) - de careu deschis.
În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sf. Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea şi adusă de patriarhul Justinian de la Spitalul “Sf. Pantelimon” din Bucureşti.
În anul 1999-2000 s-a amenajat în cadrul mănăstirii o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sf. Pantelimon care, în prezent funcţionează în cadrul Centrului Social-Pastoral “Sf. Maria”.
Între anii 1969-1990 aici au avut loc cursurile anuale pentru pregătirea ghizilor şi muzeografilor de la bisericile şi mănăstirile din toată ţara cu excepţia Moldovei. Personalităţi de seamă ale culturii româneşti - d-na. prof.dr. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, dl.prof.dr.Adrian Rădulescu, dl.prof.dr.Ioan Curinschi, P.C.prof.Păcurariu, dl.prof.dr.Constantin C.Giurăscu şi alţii - au dat acestor cursuri o aură de înaltă competenţă profesională. În anul 1990 aceste cursuri s-au desfiinţat, fiind reluate în anul 1999 la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor.
În prezent, mănăstirea are 37 de vieţuitoare care îmbină rugăciunea cu diverse activităţi gospodăreşti şi artistice. Astfel s-a înfiinţat aici un atelier de picture unde maicile execută icoane bizantine în tehnica tempera, si un atelier de croitorie unde, pe lângă culioane, dulame şi alte articole de îmbrăcăminte pentru personalul monahal, se brodează şi vesminte preotesti.
Pentru protejarea bisericuţei care, fiind monument istoric, are nevoie de condiţii speciale de întreţinere şi adăugând faptul că este neîncăpătoare pentru obştea monahală şi credincioşii care participă la slujbe, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a înfipt crucea in anul 2000 pentru construirea unei noi biserici de zid cu acelaşi hram: “Adormirea Maicii Domnului”. Lucrările de construcţie au început în anul 2003 iar în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit Paraclisul cu hramul „Sf. Pantelimon” de la demisolul noii biserici, unde în prezent se desfăşoare slujbele religioase.
Mânăstirea "Sfânta Maria" Techirghiol - Constanţa (1951)