Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Mănăstirea din comuna Cârța, județul SIBIU.
Mănăstirea din comuna Cârța, județul Sibiu, a fost fondată încă din anul 1202 de către călugării cistercieni, în vremea regelui Emeric. Apariția cistercienilor la Cârța este legată de căsătoriile regilor arpadieni. În timpul domniei lui Geza al II-lea a fost înființată în Ungaria abația de la Czikador, apoi, în 1179, cea de la Igriș. Spre deosebire de abația de la Igriș, mănăstirea cisterciană de la Cârța a reușit să se refacă după marea invazie a tătarilor din anul 1241,însă a fost desființată prin decizia regelui Matei Corvin, la data de 27 februarie 1474, iar bunurile ei le-a transferat Bisericii Prepoziturii din Sibiu. Astăzi, ruinele mănăstirii se pot vedea în lunca Oltului, pe drumul care leagă Sibiul de Brașov.Mănăstirea Cârța a fost cea mai estică abație cisterciană a Regatului Ungariei, a deținut un rol major atât în istoria Transilvaniei medievale, cât și în introducerea și diseminarea artei gotice în regiune. Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate, potrivit cutumelor ordinului cistercian, din materiale perisabile, probabil din lemn. Acestea pot fi datate cu relativă siguranță între anii 1205-1206. Câțiva ani mai târziu, între anii 1210-1215, în imediata vecinătate a clărilor provizorii de lemn a fost construită o capelă de piatră, așa-numitul oratoriu. Fundațiile acestei capele, cu dimensiuni reduse (ca. 8-10m) și ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă și arheologul Victor Roth.Prezența lor a fost confirmată prin cercetările arheologice întreprinse între anii 1983-1985. Construcția în piatră a mănăstirii a debutat ceva mai târziu, în anii '20 ai secolului al XIII-lea, cel mai târziu în jurul anului 1230. Edificarea mănăstirii s-a realizat în două faze principale de execuție, intercalate cronologic de marea invazie tătară din anul 1241. În prima fază de construcție, care etalează trăsături stilistice tributare romanicului târziu, s-a trasat planul general al mănăstirii, zidurile care delimitau curtea sa interioară fiind ridicate până la o înălțime de ca 3-4m deasupra nivelului contemporan de călcare. Din punct de vedere stilistic construcția arată înrudirea cu Mănăstirea Walkenried din Saxonia Inferioară și cu Mănăstirea Pannonhalma din Ungaria.În anul 1260, după cezura provocată de invazia mongolă din primăvara anului 1241, lucrările de construcție vor fi reluate sub conducerea unui nou arhitect, format în ambianța goticului matur, și cu aportul unui atelier de pietrari cu o structură eclectică. În această fază are loc demantelarea vechiului oratoriu de piatră, pe ale cărui fundații au fost ridicate aripa nordică a transeptului cu perechea sa de capele și, în parte, corul cu absida poligonală. Pe la 1300 biserica și aripa estică a mănăstirii Cârța erau deja terminate, lucrările de finisare si de construcție a aripei sudice a abației continuând încă aproximativ două decenii. Arhitectul și atelierul de pietrari, activi la Cârța după invazia mongolă din anul 1241, au avut o contribuție majoră în diseminarea spiritului și a formelor artei gotice în Transilvania secolului al XIII-lea. Un aport considerabil în evoluția acestui proces l-au avut însă și atelierele cisterciene de pietrari, trimise în Transilvania probabil din inițiativa Capitulului General al ordinului cistercian, căruia ii erau aservite încă din anul 1240 o serie de așezări din Țara Bârsei. Un document emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei (1308-1342) informează că mănăstirii cisterciene Cârța îi erau aservite zece așezări din zonă. După jumătatea secolului al XIII-lea, în imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat așezarea Cârța (germană - Kerz), cunoscută și sub vechea denumire de Cârța Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoș (germană - Abtsdorf, Satul Abatelui), ambele așezări fiind populate cu sași.
***
Cârța, mai demult Cârța Săsească, în dialectul săsesc – Kierz sau Kierts, în limba germană - Kerz, în traducere „Candelă”, „Lumânare”, în limba maghiară – Kerc sau Kercz, este o comună din județul Sibiu care include și satul Poienița, ce este situată în Țara Făgărașului, pe malul stâng al râului Olt, la circa 3 km de șoseaua națională Brașov – Sibiu. La recensământul din anul 2011 comuna număra 906 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 933 locuitori), dintre care: români – 87,52%, romi – 4,08%, germani – 4,52% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sibiene Cârța, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 88,74%, adventiști de ziua a șaptea – 1,1%, luterani – 5,62% și restul – nedeclarată sau altă religie.
-->
Răspunsuri
ora 11.36 - 2 raspunsuri
Teatrul de Nord din Satu Mare se află pe strada Horea, nr. 3-5, ocupând un imobil ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Clădirea este construită în stil neoclasic, cu un etaj, şi include o sală de spectacole decorată în stucatură, cu motive specifice epocii, ce are o capacitate de 450 de locuri.
Proiectul aparţine arhitecţilor Voijta Adolf şi Sziksay, iar Spanraft şi Hirsch au realizat decoraţiile şi frescele interioare. Scena de tip italian are 9 metri deschidere şi 11 metri adâncime şi este prevăzută cu o fosă pentru orchestră. Teatrul de Nord mai are două săli, sala „Studio” şi sala „Curcubeu”, folosite pentru spectacolele experimentale sau recitaluri.
Arta teatrală are o tradiţie veche în Satu Mare. În anul 1790, a avut loc primul spectacol de teatru, susţinut de o trupă aflată sub conducerea lui Moricz Gyorgy.
Instituţia a fost infiinţată în anul 1956 de Harag Gyargy împreună cu absolvenţii promoţiei 1953 ai Facultăţii de Teatru din Cluj şi purta numele de Teatrul Maghiar de Stat Satu Mare. Ulterior, în 1968 ia naştere şi secţia română, avându-i ca membri fondatori pe George Astaloş, Mihai Raicu, Dumitru Anghel, Constantin Enache etc., care a avut premiera primului spectacol un an mai târziu, în ianuarie 1969, cu piesa „Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu, jucată în prezenţa autorului. Astfel, în prezent, în cadrul teatrului, sunt active cele două secţii, română şi maghiară, iar instituţia poartă denumirea Teatrul de Nord Satu Mare.
Cu mult înainte de anul 1947, când s-a înfiinţat Teatrul românesc „Constantin Nottara” Satu Mare, au activat în oraşul nostru oameni de valoare, care au făcut tot posibilul ca Satu Mare să aibă parte de un teatru.
În anii 1919-1922 se înregistrau la Satu Mare „asociaţiuni culturale” care coexistau paralel, cu acelaşi scop: promovarea actului de cultură. Fie că se numeau „Cercul cultural”, „Casina Română”, „Ateneu Popular”, „Cultura poporului”, ele răspundeau aceleiaşi necesităţi ale unei vieţi spirituale elevate în judeţ, dar nu s-au impus şi n-au rezistat prin vreme. În doi-trei ani ele au fost încorporate sub denumirea „Casa Culturală”.
Necesitatea înfiinţării unui teatru popular în limba română, în oraşul Satu Mare, s-a manifestat imediat după îcetarea celui de-al doilea război mondial. În 1945, un grup de tineri sătmăreni entuziaşti „lucrători, studenţi şi intelectuali” au pus bazele unei trupe de amatori, numită Zorile. Aceşti diletanţi „au reuşit să entuziasmeze, să încălzească sufletele dornice de satisfacţii estetice, spirituale”.
Primele spectacole, au fost organizate sub auspiciile sindicatelor şi ale autorităţilor locale, bucurându-se de răsunătoare succese. „Ziarul Szabad elet (Viaţa liberă) din 16 ianuarie 1947 reflectă în Oglinda sa succesul repurtat de spectacolul de revistă Fu-Fu-Melody (povestea fumatului) reprezentată în sala Teatrului popular, sub patronajul Sindicatului C.F.R. Satu Mare”.
În luna octombrie 1946, un mare număr de cetăţeni români (de toate profesiile) din oraşul Satu Mare, „din proprie iniţiativă”, în şedinţă publică, au constituit „Asociaţia română pentru cultură şi artă Satu Mare”. Aceasta avea drept scop să dezvolte şi să răspândească cultura şi arta în ţinuturile maramureşene şi să militeze pentru înfiinţarea unui teatru românesc la Satu Mare.
Asociaţia a realizat un repertoriu comun de spectacole cu Teatrul de Vest Oradea, cu aprobarea Direcţiei Generale a Teatrelor din Bucureşti (N. D. Cocea şi Al. Kiriţescu), „...aflat atunci sub conducerea lui Ştefan Iordănescu şi Tanţi Roney, colectivul de actori fiind adus în plenul său la Satu Mare, după fiecare premieră pe care o juca la Oradea sub afişul: „Teatrul de Vest Oradea-Satu-Mare”. Primul spectacol inaugural a avut loc în ziua de 8 decembrie 1946; succesul a fost deplin”.
Această colaborare a durat până în 16 mai 1947, dată la care, pentru a grăbi înfiinţarea teatrului românesc permanent la Satu Mare, „asociaţia noastră, în adunarea generală şi-a schimbat vechea denumire”, cu alta nouă: „Asociaţia pentru cultură teatru şi artă Constantin Nottara Satu-Mare”.
S-au deschis liste de subscripţie pentru strângerea fondurilor necesare la înfiinţarea „Teatrului românesc”, care va activa în Ardealul de Nord (judeţul Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa, Someş), prin semnătura prefectului Judeţului Satu Mare, Dr. Mihai Şuta.
Au urmărit în acest sens trei obiective principale: „...asigurarea fondurilor necesare pentru salariile actorilor şi pentru buna funcţionare a teatrului, ştiut fiind că porneam de la zero şi nu eram încadraţi în bugetul statului; recrutarea de actori din Bucureşti şi angajarea lor pentru Satu-Mare; aducerea şi instalarea actorilor la Satu-Mare (fiind vorba de 15-20 actori cu familiile lor)”.
Toate cele trei obiective, deşi destul de dificile, au fost realizate.
Pe baza autorizaţiei de funcţionare emisă de Direcţia Generală a Teatrelor, la data de 6 decembrie 1947, Teatrul românesc Constantin Nottara a deschis stagiunea cu piesa ”Păianjenul” de A. D. Herz, în prezenţa directorului general al teatrelor, Alexandru Kiriţescu.
Teatrul românesc a funcţionat sub patronajul Asociaţiei Culturale „Constantin Nottara” şi a fost subvenţionat de către Prefectura judeţului Satu Mare până în luna iunie 1948, dată la care a fost scos de sub patronajul acestei asociaţii culturale. A mai funcţionat o perioadă sub patronajul Sindicatului C.F.R.
Pentru a ne da seama de aspectul valoric al trupei şi al pieselor jucate pe scena sătmăreană e suficient să amintim faptul că printre actorii angajaţi permanent aici se aflau: Geo Barton, Elena Bodi-Mihuţ, Ştefan Iordănescu, Virgil Fătu, Iancu Economu, iar ca actori invitaţi să joace pe scena teatrului sătmărean, întâlnim actori precum George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Florin Scărlătescu, Lucia Stănescu, Gheorghe Radu, Marieta Deculescu, Elena Grumaz, Ion Dacian, Sily Popescu, N. Stroe, Nae Roman, Virginia Romanovschi şi alţii.
Acest teatru a funcţionat până în anul 1948, când a trebuit să-şi înceteze activitatea, urmând a intra în vigoare noul sistem de organizare a teatrelor de stat, din care unul românesc şi-a deschis porţile la Baia Mare, în 1952. Actorii au plecat din Satu Mare, încadrându-se la noile teatre de stat. Teatrul românesc „Constantin Nottara” a avut o existenţă scurtă, însă în acest timp „a desfăşurat o bogată activitate de culturalizare în întreg Nordul Ardealului, având sprijinul total al maselor largi de spectatori”.
Între anii 1948-1956, Satu Mare nu are trupă profesionistă stabilă.
În 1956 este transferată de la Baia Mare la Satu Mare, secţia maghiară a Teatrului de Stat.
Prima referire la clădirea teatrului din Satu Mare se face în ziarul Pentru Socialism, din 15 ianuarie 1957. Secţia maghiară a Teatrului de Stat din Baia Mare instalată în clădirea vechiului teatru - renovată şi înzestrată cu toate cele necesare - a devenit o importantă instituţie culturală a regiunii, iar la 1 aprilie 1957, această secție se rupe de Teatrul din Baia Mare, devenind Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare.
Începând cu anul 1967, şi continuând cu 1968, în ziarul local Drapelul roşu au apărut articole referitoare la necesitatea reînfiinţării unui teatru românesc la Satu Mare. Se scria despre activitatea echipelor de teatru de amatori şi mai ales despre Şcoala Populară de Artă şi spectacolele de teatru în limba română jucate pe scena Teatrului de Stat.
Au continuat micile stagiuni ale Teatrului de Stat din Baia Mare la Satu Mare, până în luna septembrie 1968, când prin H.C.M. nr. 64 din 1968, urmată de Decizia nr. 633 a Comitetul executiv al Consiliului Popular Judeţean Satu Mare din 29 octombrie 1968, ia fiinţă instituţia de cultură care de atunci încolo, s-a numit Teatrul de Nord, cu două secţii: română şi maghiară.
Proaspăt înfiinţata secţie română a teatrului sătmărean îşi deschide prima stagiune la 24 ianuarie 1969, cu piesa ”Haiducii” de Victor Eftimiu, în regia lui Mihai Raicu, scenografia Olga Muţiu, în prezenţa autorului.
Membrii fondatori ai secţiei române au fost: Dumitru Anghel (actor), Ioan Anghel (actor), Ştefan Mentzel (actor), Alexandru Mitea (actor), Ruxandra Nicolau (actor), Ludmila Petrov (actor), Florin Predună (actor), Valeriu Săndulescu (actor), Viorica Suciu (actor), Ion Tifor (actor), Lili Urseanu (actor), Mihai Raicu (regizor), Olga Muţiu (pictor scenograf), George Astaloş (secretar literar), Constantin Enache (secretar literar), George Albu (regizor tehnic), Deda Graur (regizor tehnic), Laurian Jivan (sufleur), Cristian Dan, (copil de trupă).
Teatrul de Nord Satu Mare funcţionează din anul 1968 cu două secţii artistice (secţia română şi secţia maghiară) care cuprind personalul artistic şi tehnic de scenă, un sector de producţie format din ateliere (croitorie femei, croitorie bărbaţi, lăcătuşerie, tâmplărie, pictură, tapiţerie), un serviciu administrativ şi unul economic.
Monument cu caracter de unicitate din patrimoniul istoric şi cultural al municipiului Satu Mare, clădirea Teatrului de Nord a fost construită între 1889 şi 1892 în stil neoclasic şi este deopotrivă un simbol arhi-tectural, cât şi unul al multiculturalităţii acestor meleaguri.
Manifestările culturale adiacente spectacolelor de teatru se bucură de prezenţa dramaturgilor, criticilor teatrali, invitaţi de peste hotare şi a unor actori de excepţie. “Săptămâna teatrală sătmăreană”, “Arta actorului contemporan în dialog direct cu publicul” sau “Gala spectacolelor de teatru pentru tineret”, începând cu 1992, cele 7 ediţii ale inovatorului Festival Internaţional “Teatru Imagine”, Săptămâna Festivalului Internaţional de Teatru „ATELIER” (în colaborare cu Teatrul Municipal Baia Mare, 9-18 iunie 2006), din 2007, Festivalul Multicultural Internaţional „FĂRĂ BARIERE” și, începând cu 2017, Festivalul Internațional Multicultural de Teatru - TRANZIT FESzT, au făcut ca teatrul sătmărean să intre în circuitul artistic naţional şi internaţional. Toate aceste manifestări s-au bucurat de participări artistice dintre cele mai marcante, de un aflux de public deosebit şi simpatie din partea acestuia.
Cei 50 de ani de teatru ai secţiei române sunt semnul maturităţii în fapt şi în concept, personalităţile pentru care scena Teatrului de Nord a fost martora talentului şi dăruirii au adus sătmărenilor un loc stabil şi onorant în perimetrul artei teatrale româneşti. Repertoriul teatrului este unul echilibrat, reuşind să acopere toate categoriile de public, pe afişul stagiunii găsindu-se mereu titluri care se adresează în mod concret adolescenţilor - o parte semnificativă a publicului constant. Numărul în creştere al vizitatorilor teatrului ne recomandă ca pe o instituţie de succes, acceptată şi apreciată de spectatorii de toate vârstele.
(fragmente din ”Monografia judeţului Satu Mare” - coordonatori: Doru Radosav și Claudiu Porumbăceanu, 2016)
ISTORIC TEATRU DE NORD
Funcţionează într-o clădire construită în 1889, în stil neoclasic, cu un etaj. Faţada, realizată în trei registre, din care cel din centru este decroşat în profil semicircular, cu un acoperiş cupolă, are la parter un pridvor susţinut de patru stâlpi. Ferestrele faţadei sunt boltite şi au un ancadrament terminat în partea superioară cu frontoane triunghiulare decorative. Sala de spectacole a fost construită să cuprindă 800 de locuri; este decorată în stucatură, cu motive specifice epocii.
Arhitecţii au fost Voijta Adolf şi Sziksay, iar decoraţiile şi frescele interioare au fost executate de Spanraft şi Hirsch.
Mişcarea teatrală sătmăreană are vechi şi remarcabile tradiţii. Primul spectacol de teatru a avut loc la 1790, fiind susţinut de către o trupă de teatru sub conducerea lui Moricz Gyorgy. Între 1814-1816 sunt atestate treceri ale unor trupe de la Oradea şi Debrecen. Odată cu înfiinţarea Societăţii pentru fond de teatru român (1870) s-a produs o grupare a forţelor culturale româneşti intr-un front programatic şi s-a asigurat un cadru organizat luptei pentru o instituţie teatrală românească. În 1872 se organizează prima adunare generală a Societăţii pentru teatru român din Transilvania, ocazie cu care are loc un program artistic teatral şi muzical urmat de un bal iar Iosif Vulcan ţine conferinţa "Schiţă din istoria teatrului".
Până în anul 1848 spectacolele teatrale s-au dat în clădirea hanului "La arborele verde" (pe locul ,,Casei albe,, din p-ţa Libertăţii), în casa Jeney (pe locul actualului Tribunal judeţean), construită în 1799, în grădina Kotro (pe locul actualei pieţe de alimente nr.1), unde s-a lansat celebra artistă din secolul trecut Prielle Cornelia.
În anul 1844, s-a construit o clădire care adăpostea cazinoul civil şi teatrul (era vechea primărie a oraşului din p-ţa Libertăţii). Manifestări de artă s-au realizat şi în cadrul "Societăţii de lectură a elevilor sătmăreni" (1859-1976).
După 1 decembrie 1918, mişcarea teatrală română sătmăreană se leagă de numele lui G.M.Zamfirescu, care între anii 1922-1924, organizează spectacole teatrale cu trupe de tineri amatori din acest oraş. Printre piesele de teatru montate de G.M.Zamfirescu la Satu Mare se pot enumera: "Patima roşie" de Mihail Sorbu, "Ariciul şi şobolanul" de Victor Eftimiu, "Se face ziuă" de Zaharia Bârsan. G.M.Zamfirescu a fost regizor şi actor în aceste piese. Totodată, el iniţiază o intensă campanie de presă pentru înfiinţarea unei trupe profesioniste de teatru românesc.
În 1932, Teatrul Naţional se află în turneu la Satu Mare sub conducerea lui Ion Marin Sadoveanu, dând reprezentaţii cu "Hamlet" de Shakespeare, rolul titular fiind interpretat de renumitul actor Aristide Demetriad, "luceafărul scenei româneşti".
Imediat după al doilea război mondial un grup de tineri români alcătuiesc o echipă de teatru de amatori intitulat "Zorile" din 1945 până în septembrie 1946 această formaţie a prezentat mai ales spectacole de estradă: Satu Mare Melody; Freamătul tinereţii; Fu-Fu Melody. O iniţiativă locală valoroasă duce la apariţia în octombrie 1947 a Asociaţiei române pentru cultură şi artă Satu Mare, cu scopul de a milita pentru un teatru românesc profesionist. În cadrul asociaţiei cu aprobarea direcţiei generale a teatrelor din Bucureşti, s-a realizat o colaborare fructuoasă cu Teatrul de Vest Oradea. După fiecare premieră la Oradea, colectivul Teatrului de Vest se deplasa la Satu Mare, repetând premiera. Aceasta s-a întâmplat până la data de 16 mai 1947, dată la care s-a constituit Asociaţia pentru cultură, teatru şi artă "Constantin Nottara" Satu Mare şi care urmărea să asigure fondurile pentru salariile actorilor şi funcţionarilor teatrului, recrutarea de actori din Bucureşti şi angajarea lor la Satu Mare.
După realizarea acestor obiective, la 6 decembrie 1947 se deschide stagiunea Teatrului "Constantin Nottara" Satu Mare cu piesa "Păianjenul", de A. DE Herz, în prezenţa directorului general al teatrelor Al. Kiriţescu. Teatrul a funcţionat astfel până în septembrie 1948 când a intrat ăn vigoare noul sistem de funcţionare al teatrelor. Actori binecunoscuţi în ţară şi peste hotare au activat la Satu Mare, la teatrul "Constantin Nottara" dând un înalt prestigiu acestei instituţii. Geo Barton, Elena Bodi- Mihuţ, Ştefan Iordănescu, Virgil Fătu, Iancu Economu, au fost angajaţi permanenţi iar printre cei invitaţi să joace pe scena sătmăreană întâlnim actori ca: George Vraca, Grigore Vasiliu-Birlic, Dina Cocea, Marcel Anghelescu, Luci Stănescu, George Mărutză, Florin Scărlătescu şi alţii. La organizarea şi reuşita activităţii Asociaţiei pentru teatru, cultură şi artă "Constantin Nottara" Satu Mare şi a Teatrului, o contribuţie nepreţuită a adus preşedintele acesteia, reprezentant în acelaşi timp al Direcţiei generale a teatrelor pentru Satu Mare, generalul în rezervă Victor Popescu. În activitatea sa a fost sprijinit de intelectuali entuziaşti ai oraşului ca: Mihai Şuta, Victor Pop, Ion Murgu, Gheorghe Palcău şi mulţi alţii.
Teatrul de Nord are două secţii: secţia română şi secţia maghiară numită "Harag Gyorgy"-. Pe lângă sala de spectacole teatrul mai dispune de o sală Studio cu 100 de locuri.
Teatrul de Nord (în maghiară Szatmárnémeti Északi Színház) este teatrul municipiului Satu Mare - 1892. În cadrul instituției funcționează atât o secție română, cât și secția maghiară cu numele Trupa Harag György.