Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Sfinții Împărați - PLOIEȘTI
Ploieştenii se mândresc , pe bunǎ dreptate, cu una din cele mai impunǎtoare şi frumoase biserici din ţarǎ, ai cǎrei ocrotitori sunt Sfinţii Împǎraţi Constantin şi Elena şi Sfântul Cuvios Stelian. Situatǎ în apropierea centrului municipiului, aceasta a fost înălţată pe amplasamentul altor trei biserici mai vechi. Prima dintre ele nu a lǎsat nici un fel de documente. Cu toate acestea, tradiţia vorbeşte despre existenţa sa încǎ din vremea voievodului Mihai Viteazul. O astfel de ipotezǎ o întâlnim chiar în registrul bisericii pe anul 1904, pǎstrat în arhiva parohiei. La capitolul “ I. A. Obiecte sacre şi zestrea lǎcaşului sfânt” , citim: Biserica nouǎ construcţie de zid masiv. Biserica veche a fost construitǎ din lemn de stejar. Ea existǎ încǎ de pe timpul lui Mihai Viteazul, când oraşul Ploieşti era comunǎ ruralǎ. Mihai Viteazul o declarǎ comunǎ urbanǎ.” Informaţiile despre cea de a doua bisericǎ sunt confirmate şi de profesorul Gh. Zagoriţ (G.Petrescu Sava) care, în articolul” Douǎ mari descoperiri istorice privitoare la trecutul oraşului Ploieşti. Vechimea bisericii Sfinţii Împǎraţi şi a bisericii Sf. Ilie”, publicat în anul 1928, aratǎ: “ Sunt fericit cǎ soarta m-a ajutat sǎ descopǎr în cercetǎrile mele câteva date necunoscute despre vechea mahala Sfinţii Împǎraţi şi sǎ arǎt cǎ aceastǎ biserică e mai veche decât Sf. Voievozi, fiind zidită pe la 1740”.(…) Bătrânii ploieşteni pomeniseră din moşi- strămoşi că biserica Sfinţii Împăraţi a fost, împreună cu Sf. Gheorghe între cele mai vechi biserici din oraş. Avem chiar dovada acestui lucru. Pe filele unei vechi Evanghelii tipărită în anul 1742, care odinioară a aparţinut bisericii Sf. Împăraţi, iar azi se află între cărţile bisericii din satul Strejnic, se află următoarea însemnare, care se descifrează astfel:“Această sfântă evanghelie s-au îndemnat de o au cumpărat Petco ceauş împreună cu femeia lui Stana, ca să fie pomenire dumnealor şi părinţilor dumnealor în veci. Şi o au dat-o dumnealor sfintei biserici la măjari în Ploieşti şi au cumpărat-o drept bani taleri şapte, fiind noao.” Autorul îşi încheie comunicarea cu câteva concluzii. Astfel, precizând că “măjari” înseamnă pescari şi că biserica Sf. Împăraţi era ctitoria pescarilor, care îşi aveau piaţa în acea zonă a oraşului, se atestă faptul că cei nominalizaţi construiseră deja biserica, înzestrând-o, în 1743, cu acea Evanghelie. Monumentala biserică a apărut ca o necesitate firească a dezvoltării rapide a acestei părţi a oraşului, şi o dată cu aceasta şi a populaţiei, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Dar cum Ploieştiul nu a fost ferit de urmările catastrofale ale unor calamităţi naturale şi ale războaielor , şi această biserică a suferit deteriorări grave. Astfel, cutremurul din 1940 a distrus turla cea mare de cărămidă, a cărei cădere a provocat şi prăbuşirea sânilor. De asemenea, au fost greu zdruncinate celelalte trei turle, iar acoperişul distrus. Renovarea bisericii a început în 1941, printr-o exemplară mobilizare şi solidaritate a enoriaşilor şi autorităţilor pe baza planurilor întocmite de arhitecţii: Toma T. Socolescu, D. Ionescu Berechet şi Naumescu, ajutaţi de inginerul betonist Cora. De această dată turla cea mare a fost constriută din beton armat, celelalte trei turle au fost reparate şi consolidate în aceeaşi tehnică, fiind refăcut, totodată, şi acoperişul. Rezistenţa întregii construcţii a fost întărită prin brâie groase de beton armat. S-au refăcut tencuielile, s-a pregătit suportul pentru pictură şi s-a trecut la executarea acesteia. Acest efort generos a fost însă întrerupt în timpul bombardamentelor aeriene din 1944, care au produs noi distrugeri. Biserica este situată pe strada Ion Luca Caragiale, la nr. 9 fiind declarată monument istoric. Biserica are proporțiile unei catedrale și o înfățișare care încearcă să o imite pe cea a mănăstirii Curtea de Argeș. Biserica impresionează prin coloanele puternice de la fațadă, prin cele din interior, prin cele patru turle bine proporționate, ca și prin finețea ornamentării. Lungimea în interior este de 39 metri, lățimea de 15,30 metri, la sânuri fiind de 21,10 metri. Bolțile pronaosului și naosului și balustradele răsfirate de ambele părți sunt susținute de opt stâlpi maiestuoși și bogat împodobiți de pistură. Catapeteasma este făcută din lemn de stejar, sculptat cu deosebită măiestrie, reprezentând un câmp bogat de dantelărie fină și elemente decorative lucrate cu multă artă, împodobită cu 11 icoane mari îmbrăcate în argint. Pictura începută în anul 1940 și terminată în anul 1945 este opera pictorului Nicolae Pană, având ca îndrumator pe profesorul I.D.Ștefănescu, președintele comisiei de pictură bisericească. Executată în tehnica "fresco" ea se păstrează în bună stare, înveșmântând pereții interiori în chip bogat până în anul 1977, când cutremurul din 4 martie a deteriorat substanțial pictura și turla mică, în anul 1986 stricăciunile au fost reparate. Un alt cutremur, din 30 august 1986, a afectat și mai mult pictura și structura bisericii. Lucrările de consolidare au început în anul 1989 și s-au încheiat în anul 1999. Compozițiile picturale impresionează și atrag prin caracterul lor personal, introducând o notă vie, caldă și arătând străduința pictorului de a realiza o pictură cu adevărat bizantină. Ansamblul este grandios, tonurile sunt calde și măiestrit îmbinate, culorile armonioase și peisajul bogat. Portretele sunt remarcabile, au plasticitate și expresie, iar temele sunt însuflețite de acțiune. Numărul mare de teme și figuri zugrăvite, alcătuiesc o mică enciclopedie creștină, de esență și spirit ortodox. În ziua de 14 noiembrie 1999, a avut loc slujba de resfințire săvârșită de P.S.Vicențiu Ploieșteanul - vicar patriarhal, în fruntea unui sobor de preoți, protoereu fiind preotul Gheorghe Lazăr. Fiind o construcție monumentală, cu arhitectură bogată, cu o pictură deosebită în stil bizantin, Biserica Sf.Împărați “Constantin și Elena” din Ploiești reprezintă un punct de atracție atât spirituală, cât și istorică.
Vizualizări: 2
-->
Răspunsuri
ora 11.03 - 4 raspunsuri
Biserica evanghelică fortificată din Agnita, Sibiu
Prima biserică de aici a fost construită în secolul al XIII-lea, era o bazilică romanică fără turn.
Actuala biserică evanghelică a suferit multiple transformări gotice târzii şi păstrează una dintre cele mai valoroase piese liturgice atribuite acestui stil din Transilvania, o cristelniţă datată în anul 1404, cu inscripția "Anno domini millessimo CCCCIIII tempore regis Sigismundi". Această cristelniță a fost prelucrată în atelierele marelui mester Leonhardus, la fel ca mai toate cristelniţele din jurul Sibiului.
Clopotniţa a fost construită în anul 1856, exact pe locul uneia demolate în 1853. Clopotniţa cea veche avea prevăzute metereze şi o galerie de apărare. Turnul de azi are mai multe niveluri, clopotele aflându-se la cel de al treilea nivel. Marele clopot al bisericii are următoarea inscripție ”o rex glorie veni cum pace”. În clopotniță mai există un clopot, denumit "Clopotul Sfântului Ioan".
Fortificația este încercuită de un zid în formă ovală care măsoară pe diametru est-vest 75 metri, iar pe cel nord-sud 62 metri. Nu se știe exact când a fost construită, dar forma circulară a zidurilor indică secolul al XV-lea.
Turnul de est, cu trei niveluri, a fost transformat în turn de poartă, cu o intrare boltită și cu o hersă (gratii). Ulterior a devenit un simplu depozit de alimente. Mai existau și alte turnuri spre vest, sud și nord, acestea din urmă prăbușindu-se în 1914.
mai multe informaţii în ataşament Agnita.pdf
Biserica evanghelică fortificată din Agnita este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul orașului Agnita. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 143691.02.01.
Ansamblul este format din cinci monumente:
Biserica evanghelică (cod LMI SB-II-m-A-12196.01)
Turn de poartă (al olarilor) (cod LMI SB-II-m-A-12196.02)
Turn estic (al fierarilor) (cod LMI SB-II-m-A-12196.03)
Turn sud-estic (al croitorilor) (cod LMI SB-II-m-A-12196.04)
Turn sud-vestic (al cizmarilor) și fragment din zidul de incintă (cod LMI SB-II-m-A-12196.05)
Biserica evanghelică fortificată din Agnita, judeţul Sibiu
n secolul XIII aici exista o bazilică în stil romanic, însă pe parcursul secolelor următoare, datorită invaziilor turceşti a fost necesară extinderea şi fortificarea acesteia. Astfel, în 1466 este menţionată biserica fortificată din Agnita, biserică construită pe nucleul fostei bazilici romanice, în stil gotic, însă cu îmbinări armonioase de elemente renascentiste şi baroce.
Biserica mai păstrează şi astăzi vechile incinte de fortificaţie şi turnurile de apărare: Turnul Clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi bineînţeles Turnul Slăninilor, turn în care, după obiceiul săsesc din întreaga Transilvanie, breslaşii îşi depozitau slănina. De fapt, sarea folosită pentru conservarea slăninii a atacat lemnăria turnului în timp, astăzi unele bârne fiind putrede.
În 1466, regele Matia Corvin acordă Agnitei “jus gladii”, dreptul de a condamna prin execuţie cu spada, precum şi permisiunea de a ţine, în caz de război, jumătate din totalul bărbaţilor apţi de luptă, pentru apărarea cetăţii, cu motivarea că localitatea ar fi situată la graniţele Transilvaniei. Dreptul acesta era foarte important în Evul Mediu dovedind consideraţia de care se bucura localitatea respectivă, dar şi faptul că numărul locuitorilor era unul destul de important.
O legendă povesteşte despre un asediu îndelungat al otomanilor la Agnita. Întreaga populaţie se adăpostea în cetate, însă proviziile erau pe sfârşite şi curând aveau să capituleze în faţa inamicilor. Curajul Ursulei, fiică de tabăcar, a salvat cetatea. Aceasta s-a îmbrăcat în zdrenţe, a luat o talangă în mâini şi a ieşit din cetate urlând. Înfăţişarea ei a speriat duşmanii care nu ştiau ce arătare e aceea...au fugit cu toţii, iar cetatea Agnitei a fost salvată! Astfel a izvorât povestea lolelor, dar asta este o altă poveste...