Ieri am prezentat Castelul de apă - DROBETA TURNU SEVERIN.
Castelul de apă din municipiul Drobeta Turnu Severin este un monument istoric aflat în Piața castelului de apă, proiectat de arhitectul Elie Radu și construit între anii 1912 – 1913. Alături de Piciorul Podului lui Traian şi de ruinele Cetăţii Severinului, castelul construit în stil medieval este un simbol al frumosului oraş de la Dunăre. Proiectul Castelului de Apă din Drobeta a fost aprobat de Consiliul Comunal, la 10 iunie 1910, după planurile inginerului Elie Radu. Castelul avea să fie amplasat la cea mai înaltă cotă din oraş, la 104 metri altitudine pentru o distribuţie avantajoasă a apei în toate zonele oraşului. Primarul Sabin Popescu a dispus creionarea unui proiect, nu i-a plăcut şi a refuzat oferta arhitecţilor de aici, care era o clădire cu parter şi cu etaj şi a cerut o construcţie simbol pentru oraşul de la Dunăre. În această împrejurare s-a apelat la serviciile inginerului arhitect Elie Radu din Bucureşti, care a gândit proiectul aşa cum arată astăzi. Ceea ce este important este faptul că proiectul a fost contrasemnat şi aprobat de un alt titan în construcţii, și anume Anghel Saligny. Castelul a fost gata în 1913 şi inaugurat un an mai târziu, când s-a pus în funcţiune întregul sistem de alimentare cu apă a oraşului. La deschidere au participat primul ministru I.I.C.Brătianu, miniştrii Al. Constantinescu şi V.Gh. Mortun, episcopul Ghenadie al Râmnicului- Noului Severin şi a oficialităţilor locale. Castelul de apă înalt de 27 de metri înălţime era cea mai înaltă construcţie din Drobeta. Construcţia a fost plătită dintr-un credit contractat de primărie la Casa Creditului Comunal şi Judeţean. Întreg sistemul avea o staţie de captare în amonte de oraş, uzina de apă care făcea decantarea, filtrarea şi sterilizarea şi, nu în ultimul rând, castelul de apă, prevăzut să facă distribuirea. El a fost proiectat astfel încât să fie ridicat din beton armat şi organizat în interior cu două rezervoare suprapuse. Capacitatea lor era de 1025 de metri cubi. Apa era scoasă din Dunăre prin sorburi foarte puternice, transportată sub presiune pe dealurile din vest unde era uzina de apă. Acolo era tratată chimic şi bacteriologic şi ozonată şi repompată în doi cilindrii uriaşi din interiorul castelului şi apoi dirijată prin cădere în sute de conducte mai mari sau mai mici în licee, şcoli, spitale, cazărmi militare, locuinţe, în industria care se dezvolta extrem de rapid la acea vreme. Construcţia a trecut prin două războaie mondiale, fără urmări asupra imobilului. În timpul Primului Război Mondial, castelul a fost folosit de armata germană ca punct de observaţie, fiind cea mai înaltă construcţie de la acea vreme. Şi în timpul celui de-al doilea război mondial, în cupola superioară erau oameni care ţineau legătura cu comandantul escadrilei aflată deasupra Severinului şi direcţionau locurile pentru a fi bombardate. Odată cu trecerea timpului, oraşul şi-a continuat dezvoltarea, bazinele de decantare din Castel au devenit insuficiente şi s-a pus problema construirii unui al treilea bazin. Acesta se realizează în anul 1964 şi este amplasat în spaţiul podului peste ultimul planşeu de beton al construcţiei. În 1980, construcţia îşi pierde utilitatea şi este destinată atelierelor şi birourilor firmei ce furnizează apa potabilă în Drobeta Turnu Severin. Primăria municipiului Turnu Severin a reuşit cu fonduri europene în valoare de 1 milion de euro să schimbe faţa castelului de apă şi să-i dea o nouă utilitate. Astfel, în centrul urbei de la Dunăre, chiar la kilometrul zero putem spune, se înaltă monumentala construcţie care găzduieşte acum un centru cultural şi de informare a turiştilor, Castelul Artelor, care din 2013 încoace a fost vizitat de peste 60000 de turişti.
-->
Răspunsuri
ora 12.38 - 2 raspunsuri
Monumentul de la Moisei, amplasat pe o colină la marginea localității, pare, la prima vedere, prefigurarea unui templu dacic, cu coloane de piatră abia zgâriate, deschis spre cer, fără boltă, în care, preoți nevăzuți oficiază un rit al unui străvechi cult solar; pe când, în realitate, acesta este opera sculptorului Vida Gheza (1966) și reprezintă o bornă a istoriei recente, mai exact evenimentele dramatice petrecute în toamna anului 1944, la Moisei. De altfel, artistul mărturisea: „În determinarea complexului monumental în formă de arc am plecat de la cultul soarelui. Forma de cerc, cu douăsprezece raze, în care sunt așezate statuile simbolizează, în concepția mea, cele douăsprezece luni ale anului; și le-am gândit așa pentru ca maramureșenii și cei care trec pe aici, să-și amintească de fiecare lună din an și în fiecare zi din lună, cele petrecute la Moisei.”
La Moisei, în ziua de 14 octombrie 1944, armata hortistă a săvârșit un asasinat în masă. Treizeci și unu de țărani au fost îngrămădiți în două case și masacrați. Apoi, au incendiat satul.
Vida Gheza: „Am vrut să fie curat maramureșean. Materialul de lucru e lemnul. Lemn cioplit. Lemn din care maramureșenii au făcut capodopere. Modele sunt măștile. Măștile vechi maramureșene. Expresive. Care redau expresia esențială.”
Cei doisprezece stâlpi nu impresionează doar prin amplasament și poziționare, ci și prin semnificația fiecărei piese: „Astfel, pe un stâlp apare Omul pădurii, Omul nopții, Omul apelor sau Omul care horește” (V. Gheza).
Scriitorul Geo Bogza, cel care i-a sugerat sculptorului ideea monumentului, a comparat această operă cu complexul brâncușian de la Târgu Jiu, iar autorul a fost „inspirat din sanctuarul dacic de la Grădiștea” (Revista Contemporanul, 1967).
Ulterior, din pricina climei umede din zonă, lemnul a început să putrezească și să se fisureze. Artistul a refăcut monumentul, cioplindu-l în piatră, „dar s-a sfâșiat unitatea inițială dintre material și idee” (V. Gheza).
Coloanele primului monument sunt expuse, în prezent, în fața Pavilionului Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare (Câmpul Tineretului, sub Dealul Florilor). Vida Gheza: „Monumentul de la Moisei a ajuns, în scurta sa viață, să aibă un mare răsunet, devenind o prezență în orizontul moral al țării. Nu e meritul meu. Eu am contribuit doar la concretizarea în formă a unei atmosfere sufletești” (cf. Raoul Șorban, 1981). Prea puțini dintre cei care trec prin Moisei cunosc mărturisirile artistului și semnificația primară a monumentului. Însă, el exprimă o paletă largă de simboluri, din care privitorii pot discerne interpretarea potrivită gustului, tradiției și culturii căreia îi aparțin.
Semnificația măștilor:
După cum însuși sculptorul povestea despre măștile tradiționale maramureșene folosite, pe stâlpi apar „Omul pădurii, Omul nopții, Omul apelor sau Omul care horește„. Scopul era ca întreg monumentul să fie „curat maramureșean„.
Ideea pare să fi venit de la scriitorul Geo Bogza, iar coloanele sunt inspirate din „sanctuarul dacic de la Grădiștea” (Revista Contemporanul, 1967).
În timp, din cauza climei umede din zonă, lemnul s-a deteriorat și a început să se fisureze. Artistul a refăcut monumentul din piatră. Coloanele primului monument sunt expuse, în prezent, în fața Pavilionului Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare (Câmpul Tineretului, sub Dealul Florilor).
Datorită operei sale, această comună a devenit o comună martir, un adevărat simbol al luptei contra ororilor celui de-al doilea război mondial.
Aleea de acces, proaspăt refăcută, este și ea simbolică. Pentru a ajunge la monument, pe colină, trebuie mai întâi de toate să urcați 44 de trepte, număr ce amintește anul în care a avut locul unul dintre cele mai violente masacre antiromânești.
O altă interpretare a figurinelor, de data aceasta legată de ororire războiului,:
1. Întâia mască: să nu se mai tragă în oameni nevinovați!
2. A doua mască: să nu se mai prade grânele din hambare și fructele din pomi!
3. A treia mască: să nu mai fie aruncați feciorii în războaie!
4. A patra mască: să nu mai fie închisă lumea în țarcuri!
5. A cincea mască: să nu se mai ia vitele din bătătură!
6. A șasea mască: să nu mai fie pângărite fiicele omului!
7. A șaptea mască: să nu mai fie spurcat meleagul cu tranșee, sârmă ghimpată și icre ale morții!
8. A opta mască: să nu mai piară oameni, în dorul lor de libertate, pe drumurile înstrăinării!
9. A noua mască: să nu se mai dea foc caselor!
10. A zecea mască: să nu mai existe lagăre ale morții!
MONUMENTUL EROILOR MOISEI, MARAMUREŞ (1966)