Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica reformată din Beclean - BISTRIȚA NĂSĂUD
Biserica Reformată din orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud este un important lăcaș de cult, monument istoric și arhitectonic, situat în Piața Libertății, la nr. 4. Prima menţiune în legătură cu biserica apare în conscripţia papală din anul 1332, în care se face referire la preotul Bartolomeu din Beclean. În anul 1334 este amintit parohul Paul, iar în anul 1447 în fruntea parohiei din Beclean se afla un anume Nicolae. Prima referire concretă la biserica dedicată Sântului Ioan din Beclean datează doar din 1433, când la solicitarea fiului lui Ioan Bethlen, Grigore (1414–1450), papa Eugen al IV-lea (1431–1447) a acordat indulgenţă, printre altele, şi acestei biserici. Documentul menţionat ar putea să sugereze încheierea unei faze de construcţie a lăcaşului, însă nu sunt date mai concrete despre construcţiile care au precedat edificiul actual. În acelaşi timp detaliile gotice târzii ale bisericii, care s-au păstrat până în zilele noaste (portalul vestic al navei, nişele din peretele corului, ancadramentele ferestrelor) sunt însă ceva mai recente, putând fi datate spre finele secolului al XV-lea. În aceeaşi perioadă a fost confecţionat şi monumentul funerar al lui Grigore Bethlen–fiul lui Anton–, care decedase în 1500 şi a fost înmormântat probabil în cripta de sub cor. În secolul al XVI-lea biserica a devenit unitariană, iar începând cu anii 1615–1620 deserveşte comunitatea reformată din localitate. Între anii 1771–1772 lăcaşul a trecut printr-o restaurare de amploare, lucrările fiind patronate de contele Ludovic Bethlen din Beclean (1714–1779). În urma acestor intervenţii biserica a dobândit detaliile baroce existente şi astăzi. Maestrul zidar originar din Gherla, Gheorghe Ertel a contribuit la clădirea bolţii baroce, la renovarea pardoselii precum şi la construcţia noului amvon. Mobilierul de lemn a fost pictat de tâmplarul Iosif Henne. Coronamentul amvonului a fost sculptat din lemn în anul 1773, probabil la dispoziţia contelui Grigore Bethlen (1717–1792), fratele lui Ludovic. În secolul al XIX-lea biserica a fost reparată şi extinsă. Vechea clopotniţă de lemn a fost înlocuită între anii 1847–1854 cu un turn nou, alipit faţadei vestice a edificiul, clădit parţial din pietrele provenite din ruina bisericii din Săsarm. Contele Paul Bethlen a donat orologiul, iar văduva lui Carol Bethlen globul din vârful turnului. În faţada vestică a turnului, precum şi în poarta sudică a bisericii s-au montat tot atunci ancadramentele gotice târzii, provenite tot din ruina de la Săsarm. Biserica s-a renovat şi în 1880. Clopotele de secolul al XVIII-lea au fost schimbate în anii 1970. Edificiul compus din turn vestic, navă şi cor decroşat, cu absida poligonală se situează în centrul oraşului, pe partea nordică a drumului principal. Clădirea este înconjurată de un gard de beton, relativ nou. Faţadei vestice a bisericii i s-a alipit turnul din secolul al XIX-lea, cu trei niveluri. Frontul vestic al acestuia este flancat de contraforturi treptate, dispuse oblic, care se înalţă până la jumătatea etajului întâi, nivelurile fiind delimitate de brâuri profilate. Portalul amenajat în axul central a faţadei vestice este protejat de un mic portic de lemn. Ancadramentul gotic târziu, cu lintelul pe console provine probabil din fosta biserică din Săsarm. Ferestrele încheiate în arc frânt de la nivelurile superioare ale turnului sunt decorate cu muluri neogotice, care imită decoraţia ferestrelor originale ale bisericii. Faţadele corului şi ale navei sunt ritmate de contraforturi. Spaţiul bisericii este luminat de ferestre cu ancadramente gotice târzii, încheiate în arc frânt, decorate cu muluri circulare şi lobate: două sunt dispuse pe faţada sudică a navei, iar celelalte trei pe laturile sudică, sud-estică şi estică a corului. Portalul sudic provine tot de la biserica din Săsarm. Ancadramentul cu lintelul pe console, decorat cu profiluri în formă de pară şi cu baghete care se intersectează în colţurile superioare, datează de pe la cumpăna secolelor al XV-lea–al XVI-lea. Soclul montanţilor laterali a fost înzidit ulterior. Ancadramentul este protejat de o cornişă simplă, de piatră. Funcţia originală a ancadramentului mic, semicircular de pe faţada nordică a bisericii este deocamdată neclară. Interiorul lăcaşului este acoperit cu bolţi semicilindrice cu penetraţii, clădite în cursul renovării din secolul al XVIII-lea. Arcul de triumf încheiat în arc frânt are muchiile teşite. În capătul estic al corului a fost amenajată o tribună sprijinită pe stâlpi zidiţi. Orga de pe tribună a fost achiziţionată, conform inscripţiei acesteia, în anul 1877 pe cheltuiala Mariei Bethlen şi a văduvei lui Paul Bethlen. Tribuna estică acoperă parţial tabernacolul de pe peretele nordic al corului. Ancadramentul gotic, de piatră al acestuia, încheiat într-un arc în acoladă este profilat simplu. Pe peretele opus al corului, remarcăm o altă nişă mică, cu ancadrament din piatră, neprofilat, încheiat tot în arc în acoladă. Spre vest de acesta se află o nişă mai mare (sedilia), cu ancadramentul semicircular, caracterizat de un profil în formă de pară. Amvonul sculptat din piatră al bisericii este situat pe latura nordică, alipit arcului de triumf. Parapetul poligonal al acestuia este împodobit cu blazonul familiei Bethlen de Beclean: un şarpe încoronat ţinând în gură globul regal. Conform unui contract din 1771, amvonul baroc fusese realizat de meşterul zidar din Gherla, Gheorghe Ertel la comanda contelui Ludovic Bethlen. Coronamentul acestuia inscripţionat şi împodobit cu motive rococo a fost sculptat în anul 1773. Şi această piesă este marcată de blazonul familiei Bethlen, flancat de iniţialele comanditarului: GB (Grigore Bethlen). Vârful coronamentului este marcat de figura pelicanului, care îşi hrăneşte puii cu sângele propriu. Pe peretele sudic al navei au fost amplasate, pe loc secundar, două monumente funerare. Cel dinspre vest este piatra funerară a lui Grigore Bethlen, care fusese strămutată aici probabil din podeaua corului. Lespedea funerară prezintă o inscripţie redactată cu majuscule umaniste, respectiv două blazoane sculptate destul de stângaci, reprezentând stema familiei defunctului, iar dedesubt însemnele familiei Erdélyi de Şintereag (o barză încoronată având în cioc şi încolăcit în jurul gâtului ei un şarpe), ca referire la soţia lui Grigore Bethlen. Placa funerară de marmură din stânga a fost comandată în 1780 de Grigore Bethlen (1717–1792) pentru fratele său, contele Ludovic Bethlen (1714–1779). Inscripţia latină a monumentului este introdusă de blazonul familial policrom. Textul evocă printre cele mai importante merite ale defunctului, acela de a fi câştigat procesul lung purtat de familia Bethlen pentru redobândirea fostelor domenii ale familiei Apafi. Pe peretele opus al navei este amplasată, tot în poziţie secundară, o piatră profilată reprezentând blazonul familiei Bethlen de Beclean. Piesa în formă de stea cu şase braţe este decorată cu motive trilobe şi cu baghete, ceea ce indică datarea acesteia la cumpăna secolelor al XV-lea – al XVI-lea. Nu se știe funcţia originală a acesteia, dar s-ar putea să fie o cheie de boltă, care decora bolta gotică târzie de odinioară a bisericii. Ulterior (în secolul al XVII-lea) au fost zgâriate de o parte şi de cealaltă a şarpelui din blazon iniţialele CA/B, aparţinând probabil lui Comes Alexius Bethlen. Tribuna din capătul vestic al bisericii se sprijină pe stâlpi de lemn având parapetul tot din lemn. Printre clenodiile bisericii merită amintite patena şi potirul confecţionate din argint aurit, donate în 1748 de Francisc Bethlen, de asemenea potirul din 1907.
-->
Răspunsuri
ora 10.07 - 4 raspunsuri
Biserica Sfinţii Voievozi Bucureşti
Biserica Sfinţii Voievozi Bucureşti
Cultul Sfinţilor Arhangheli la români datează de prin secolul al XVII-lea, fiind de influenţă orientală prin venirea în Ţările Române a patriarhilor ameninţaţi continuu de prozelitismul latin şi birurile grele impuse de stăpânirea otomană. Aşadar, avem mai puţine biserici cu hramul acestor sfinţi, dar multe de o frumuseţe aparte.
Aşa este cazul Bisericii „Sfinţii Voievozi“ din cartierul Griviţa din Capitală, aflată la jumătatea drumului dintre Calea Victoriei şi Gara de Nord, într-o zonă care mai aminteşte de Bucureştii începutului de secol XX.
Primul lăcaş a fost construit din lemn pe la 1750 de Mihalcea Băcanul. Acesta a rezistat mai puţin de un secol, probabil şi din cauza devastatoarelor cutremure de la 1802 şi 1808. Totodată, mahalaua din jurul acestei biserici a crescut în numărul de credincioşi.
Tocmai aceşti credincioşi din apropierea podului dinspre Târgovişte ridică pe la 1817 un alt lăcaş de cult patronat de Sfinţii Arhangheli, de data aceasta din zid. Nu este exclus ca printre ctitori să se fi numărat creştini cu stare, deoarece, spune tradiţia, în jurul noii biserici existau 17 chilii de călugări, o şcoală de renume, cu incintă şi intrare pe sub o clopotniţă, iar în exterior prăvălii care aduceau venituri însemnate la funcţionarea aşezământului.
Biserica avea o intrare străjuită de doi stâlpi masivi şi un naos larg, fiind zugrăvită în stil bizantin de un pictor necunoscut. Cu toate acestea, biserica nu a rezistat, fie din cauza unor greşeli tehnice de arhitectură, fie din cauza secularizării iniţiate de stat mai ales după 1862. Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din mahalaua Griviţei a ajuns în uitare până la sistematizarea iniţiată în vremea regelui Carol I.
Refacerea Bisericii „Sfinţii Arhangheli“ este strâns legată de refacerea oraşului Bucureşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea, mai ales că se afla pe o cale al cărei nume trimitea la recentul război de independenţă. Aşa se face că, la începutul secolului trecut, s-a purces la restaurarea lăcaşului de cult. Alţi istorici sunt de părere că biserica a fost rezidită, deci construită a treia oară.
La 1903, lăcaşul a primit o înfăţişare inspirată de biserica lui Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş. Acest monument refăcut la iniţiativa regelui Carol I devenise model pentru ridicarea altor biserici din România acelei vremi. Putem enumera Biserica „Sfântul Haralambie“ din Turnu Măgurele sau „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti.
Acelaşi model a fost şi pentru „Sfinţii Voievozi“ - Griviţa. Arhitectul Capitalei, P. Petricu, a proiectat Biserica „Sfinţii Voievozi“ cu un pronaos supralărgit, deasupra căruia, pe partea de apus, au fost aşezate două turle, alături de cea principală de pe pronaos.
De menţionat că acelaşi arhitect a proiectat Biserica „Sfântul Silvestru“ în mod asemănător cu diferenţa vizibilă determinată de turlele secundare, care au o formă răsucită. Noua biserică din cartierul Griviţa are aceeaşi decoraţie exterioară ca şi monumentul de la Argeş şi o uşă care face intrarea direct în altar.
Intrarea în biserică este străjuită de un pridvor în formă de baldachin susţinut de patru coloane zvelte, iar în partea superioară se găseşte un fronton de inspiraţie neogotică. În interior există un cavas şi un amvon, semn că influenţele neogotice pătrunse în spaţiul românesc la mijlocul secolului al XIX-lea încă erau vizibile la data construirii lăcaşului.
Pictura a fost executată de V. Damian, celebrul pictor care a lucrat la bisericile bucureştene „Sfântul Ştefan“ - Cuibul cu Barză, „Sfântul Mina“ - Vergu, Iancu Nou, Boteanu şi Stavropoleos.
Cea dintâi bisericuţă a fost ridicată pe la jumătatea secolului al XVIII-lea de Mihalcea Băcanul. Cu timpul, crescând numărul populaţiei din zonă, comunitatea credincioşilor şi-a exprimat dreptul de a avea un sfânt lăcaş mai încăpător, şi astfel în 1817 a fost construită o noua biserică, de această dată din cărămidă. Ea avea formă de cruce, îmbogăţită cu doi stâlpi lucraţi în cărămidă, dispuşi spre uşa de intrare. Edificiul nu dispunea de cafas deasupra intrării, nu avea amvon şi nici uşă directă de acces a preoţilor în Sfântul Altar. Pictura interioară era realizată după stilul bizantin, un fel de frescă, creată de către un pictor necunoscut.
Conform mărturiei unuia dintre părinţii slujitori ai bisericii din acea vreme, aşezământul era asemenea unei mănăstiri, cu ziduri groase, case şi prăvălii împrejur, cu o clopotniţă în faţă, cu un personal ales şi o şcoală de renume. Din nefericire, sfântul sălaş s-a deteriorat grav cu trecerea timpului şi prin urmare s-a impus restaurarea sa completă.
În 1903 s-au finalizat lucrările la noua biserică, cea din ziua de astăzi. Ea a fost împodobită cu o pictură nouă, atât în interior cât şi în exterior. Demn de menţionat este de altfel faptul că toate planurile de restaurare şi reconstrucţie ale bisericii au fost întocmite după modelul Bisericii Mănăstirii Curtea de Argeş (naos treflat, pronaos mult lărgit, având o turlă centrală rezemată pe puncte izolate şi două turle laterale dispuse în colţurile dinspre apus ale pronaosului).
Pictura a fost realizată de preotul Vasile Damian, pictor diplomat la Belle-Arte din Iaşi (a mai pictat în Bucureşti bisericile Sfântul Ştefan Cuibu’cu barză, Sfântul Mina-Vergu, Boteanu, Iancu Nou şi Stavropoleos) , iar faţadele au fost decorate de sculptorul Faust.
În urma celor două războaie mondiale şi ale cutremurului din 1940 au fost necesare lucrări de consolidare şi reparaţii la exterior, precum şi de restaurare a picturii în interior. Toate acestea au fost executate în anul 1962, paroh fiind vrednicul de pomenire, protoiereul Iuliu Man.
Începând cu anul 1987, sub îndrumarea P. C. Pr. Constantin Coman, a fost deschis un nou şantier. Cu această ocazie a fost îndepărtat stratul de tencuială de pe pereţii bisericii fiind înlocuit cu unul din praf de piatră, iar în interior a fost restaurată pictura.
După 1992, lucrările au fost continuate sub supravegherea părintelui paroh Vasile M. Dumitru, fiind restaurată catapeteasma bisericii şi recondiţionat mobilierul. De asemenea, s-au efectuat reparaţii la acoperişul bisericii şi la faţade, iar gardul bisericii a fost înlocuit cu unul nou, din fier forjat.
Biserica Sfinţii Voievozi - Bucureşti
Biserica Sfinților Voievozi (Griviţa) din București este un templu funcțional situat în partea centrală a Bucureștiului. Prima biserică construită pe acest sit în 1750 a fost din lemn. Nu a putut suporta cutremurele din 1802 și 1808. În 1817, a fost construită o nouă biserică de piatră în locul ei. După 1862, a început să se deterioreze. Potrivit istoricilor, un posibil motiv pentru aceasta a fost erorile tehnice din proiect.
În 1903, la inițiativa regelui Carol I, Biserica Sfinților Voievozi a fost complet reconstruită conform proiectului arhitectului P. Petriku. Templul renovat a fost bogat decorat cu decor. A primit un frumos portal realizat sub forma unui arc susținut de patru coloane. Trei cupole se ridică deasupra templului, așezate pe tamburi ușoare cu fațete multiple.