Ce monument e in poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Sf Nicolae - Vlădica - BUCUREȘTI
Biserica Sfântul Nicolae Vlădica este un important lăcaș de cult bucureștean situat la următoarea adresă; Bd. Regina Maria nr. 13 / Str. 11 Iunie nr. 13 / Str. Justitiei nr. 34, Sector 4. Prima biserică ce a purtat denumirea de "Biserica Sf. Nicolae din Prund” s-a construit între anii 1778 - 1787, cu râvna și ajutorul material al protopopului Stoica, preoteasa Ilinca și fiica lor Bălașa, pe moșia Vlădichii din vatra mitropoliei. Biserica veche nu era mare, dar așa cum era, timp de un veac și jumătate a fost lăcas de închinare pentru locuitorii din mahalaua Vlădichii, care contribuiseră și ei cu ajutorul lor material la ridicarea edificiului. În documente de la începutul secolului al XIX-lea se precizează că unii negustori dăruiesc casele lor bisericii Sf. Nicolae. Câțiva dintre aceștia sunt: Kir Stoian, Maria lui Stoica dulgheru și Stoian Sin Dumitru. După anul 1820 biserica a avut o seamă de "boieri epitropi" dintre care nominalizez pe stolnicul Petrache Arion, care devenind căminar, a cumpărat în anul 1826 niște case de la preotul Sava, pe care văduva Marghioala, soția căminarului Petrache Arion, în anul 1846 le dăruiește bisericii Sf. Nicolae din Prund. După moartea căminăresei Marghioala, administrația averilor bisericii este luată de clucerul Costache Fălcoianu, care a ajutat-o pe căminăreasa în ultimii ani ai vieții sale. După moartea clucerului, administrația este preluată de trei epitropi aleși de enoriași în anul 1871: Nicolae Nicolau, N. Roseanu și Grigore Luchescu, care chiar în anul alegerii demisionează și fac presiuni să fie realeși prin primărie, spre a uzurpa drepturile de ctitor ale Marghioalei Arion. După anul 1888 urmează o serie de președinți și epitropi slabi ca activitate, care se certau, demisionau și în mod practic nu realizau mare lucru. În anul 1896 se remarcă totuși Pr. Marin Popescu și comerciantul D.I. Ionescu care au pus temelie pangarului și au construit casele preoților. În anul 1899 se constituie epitropia sub președintia lui Mariu Teodorian, avocat al primăriei și mare proprietar, D.I. Ionescu fiind ales de enoriași preot paroh. În 1899 se fac demersuri la primarul Bucureștiului – Barbu Ștefănescu Delavrancea – pentru desființarea Bisericii din Prund, și cu avutul său să se alimenteze fondurile pentru zidirea bisericii Sf. Nicolae Vlădica, lucrare ce începe a se realiza din septembrie 1899. Vechea biserică, ascunsă în fundătura dintre Ospiciul Brâncovenesc și Casa Nierischer (vechiul han al Golescului) este pusă pământ. În decembrie 1901 este ales epitrop Teodor Petrescu fost judecător de ocol,care își pune toată energia și priceperea pentru clădirea unei biserici frumoase și încăpătoare. În vederea realizării acestui ideal încredințează întocmirea planurilor cunoscutului arhitect de origine belgiană Eduard Leboef. La data de 1 iulie 1902 se pune piatra fundamentală și lucrarea de construcție se încredințează antreprenorului L.Forebesc, pentru ca la 7 noiembrie 1904, edificiul să fie complet terminat. Construirea bisericii, pictura și mobilierul au costat 179083 lei ai timpului respectiv, sumă ce a fost acoperită din fondul bisericii din Prund, din dobânzi capitalizate și donațiile Sf. Sinod din Rusia, a d-lui Teodorian, a Mariei Romanov și Anica Georgescu dar și din alte câteva legate și donații mai mici. Turnarea clopotelor, diferite veșminte preoțești și alte podoabe necesare, au fost dăruite de unii enoriași. Pictura a fost executată de pictorul Voinescu și D.R.Ginolamo în stilul renașterii. Mobilierul este din nuc sculptat și a fost lucrat în atelierul de la Mislea, constituind o operă unitară, de mare valoare artistică și măiestrie deosebită. În ziua de 7 noiembrie 1904, biserica Sf. Nicolae s-a sfințit cu mare fast de către P.S. Nifon Ploieșteanu, dându-se astfel credincioșilor un nou lăcaș de închinare, demn de începuturile secolului al XX-lea. La sfințire au luat parte: I.G. Saita prefectul poliției, St.Teodoreanu șeful de cabinet al Ministrului de Interne, D. Meseidov secretar la Legația imperiala rusa și D.I. Cornoiu directorul cancelariei Mitropoliei.
-->
Răspunsuri
ora 11.26 - 3 raspunsuri
Gara feroviară din Chișinău, Moldova
Gara feroviară din Chișinău
Gara feroviară din Chișinău este principală gară care deservește capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău.
Gara a fost construită în 1870. Potrivit unor date, era o clădire temporară, care a fost inițial construită din lemn, similară cu gările obișnuite de provincie. Clădirea nouă a gării a fost construită spre sfârșitul anilor 1870, după planul arhitectural al lui Ghenrih Lonski. Potrivit unei surse, primul tren a sosit la gara Chișinău pe 15 august 1871 . Potrivit altora, circulația trenurilor pe traseul Tiraspol - Chișinău a fost deschisă pe 28 august 1871. Primul tren sosit de la Odesa (timp de 7 ore), a marcat începutul operațiunilor feroviare în Basarabia.
În 1873, de asemenea a fost dată în exploatare linia de cale ferată: Chișinău — Cornești, apoi prelungită până la Ungheni.
În iunie 1878 tronsonul Razdelinaia — Chișinău — Ungheni a trecut în gestiunea Căilor Ferate (Rusești) de Sud-Vest. Peste un an în subordinea acesteia a fost transmisă calea ferată Tighina — Galați.
În 6/19 ianuarie 1918, gara a fost teatrul unui conflict între trupele bolșevice ale „Filialei Frontului” – organizație subordonată RUMCEROD din Odesa și un eșalon de voluntari ardeleni ai Armatei Române.
Prezent
La sfârșitul lunii septembrie 2015 a fost pus pe circulație trenul Chișinău-Ungheni-Iași. Ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc și omologul său român Iulian Matache au ajuns la o înțelegere în această privință care a avut pe 08.09.2015 la Iași. Trenul care merge spre Iași opreste în patru gări; prima este la Călărași, cea de-a doua la Ungheni, după traversarea frontierei trenul staționeaza la Cristești și destinația finală este gara Socola din Iași, deoarece până aici ajunge calea ferată cu ecartament de tip larg.
Autoritățile au examinat ideea de a prelungi linia cu ecartament lat pana la gara Nicolina. Până acum această porțiune era o linie moartă, însă a fost reabilitată. Prin urmare, garnitura nu va staționa ore în șir pentru a-i fi schimbate osiile, cum se întâmplă în prezent. Biletul până la Iași costa 150 de lei moldovenești.
Se planifică faptul ca formalitățile de control la frontieră să fie efectuate printr-un punct vamal comun. CFM a primit deja autorizație de la Autoritatea Feroviară Română pentru a putea transporta călători. O cursă spre Iași va costa bugetul Căii Ferate din Moldova aproape 50.000 de lei moldovenești.